Accident grav pe E85 in aceasta dimineata in care au fost implicate două autoutilitare și un tir
Sâmbătă dimineața, în jurul orei 7:00, Inspectoratul de Poliție Vrancea a fost informat printr-un apel la 112 despre un accident
Sâmbătă dimineața, în jurul orei 7:00, Inspectoratul de Poliție Vrancea a fost informat printr-un apel la 112 despre un accident
La data de 14 ianuarie 2025 un vehicul format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat de 46
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD de tip C1 și echipe specializate
Trei cutremure cu magnitudini cuprinse intre 3,4 si 4,4 s-au produs in Romania in ultimele 12 ore in zonele seismice
O tragedie devastatoare s-a petrecut la Sighișoara, unde două surori, în vârstă de doi și trei ani, și-au pierdut viața
Pompierii militari din Fălticeni, alături de echipajele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Preutești, au intervenit cu cinci autospeciale
În această dimineață, în jurul orei 05:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean Bacău a fost informat despre un incendiu
Un apel la numărul unic de urgență 112 a alertat autoritățile cu privire la un incendiu izbucnit într-o locuință din
Un apel la Numărul unic de urgență 112 a alertat autoritățile de producerea unei coliziuni între două vehicule, în zona
Astazi echipele de intervenție ale Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț au fost angajate în acțiuni de localizare și stingere a unui
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu patru autospeciale și echipe specializate pentru a asigura măsurile de protecție și siguranță
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui face apel la ajutorul comunității pentru a găsi o femeie care a plecat de bunăvoie
În această dimineață, la ora 08:23, pompierii au fost chemați să intervină în Târgu-Neamț pentru a stinge un incendiu izbucnit
Echipajul ambulanței SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) a fost chemat să intervină pentru evaluarea și acordarea de îngrijiri medicale
Un accident rutier grav a avut loc în județul Galați, în localitatea Umbraresti Deal, unde două persoane au suferit răni
Pompierii au fost alertați în această dimineață cu privire la un incident în care un bărbat de 51 de ani