
Sapte persoane au fost retinute în urma unei actiuni a procurorilor DIICOT Iași
Pe 6 și 7 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au decis reținerea a șapte persoane, dintre care patru sunt cetățeni străini. Aceștia sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, deținerea de produse accizabile fără marcaj corespunzător sau cu marcaje false, depășind limita de 10.000 de țigarete, și pentru concurență neloială.
Investigațiile au arătat că, începând din 2023, inculpații, cetățeni din România, Republica Moldova și Iordania, au format un grup infracțional organizat în județul Iași, având ca obiectiv introducerea ilegală în România a unor cantități de țigarete provenite din Republica Moldova sau contrafăcute în Bulgaria. Aceste țigarete erau transportate cu vehicule special amenajate și depozitate în imobilele deținute de membrii grupului, de unde erau ulterior distribuite pentru vânzare atât în România, cât și în țări din vestul Europei.
Ieri, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, împreună cu polițiști de frontieră de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, au efectuat 22 de percheziții domiciliare în județele Vaslui, Suceava, Galați, Dolj, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București. În urma acestor acțiuni, au fost identificate și confiscate 23.320 de pachete de țigarete, atât contrafăcute, cât și produse în Republica Moldova, precum și sume de bani în euro, dolari și lire sterline.
De asemenea, pe parcursul unor controale de frontieră la P.T.F. Nădlac II și P.T.F. Giurgiu, dar și a perchezițiilor domiciliare efectuate pe raza municipiului Bârlad la data de 04.06.2024 au fost indisponibilizate alte 14.710 pachete cu ţigarete de provenienţă Republica Moldova și Bulgaria.
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Direcției de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
Documentarea cauzei a fost realizată și cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu și Timișoara.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT și Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.