Targ al locurile de munca pentru iesenii din diaspora
În cadrul programului Sărbătoarea Diasporei – Iașul este acasă! – ediția 2022, vineri, 26 august 2022, între orele 11.00 și
În cadrul programului Sărbătoarea Diasporei – Iașul este acasă! – ediția 2022, vineri, 26 august 2022, între orele 11.00 și
Astăzi, 10 august, în jurul orei 15.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire
“La data de 9 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la
Posibil dispărut în lacul de acumulare din localitatea Tansa, comuna Belcesti, din datele apelantului. Persoana dispărută este de sex masculin
Începând cu data de 10 august 2022, tichetele sociale din Programul „Sprijin pentru România” vor fi acceptate ca metodă de
În vederea efectuării unor lucrări de modernizare tehnologică la rezervorul de apă potabilă situat în localitatea Strunga, ApaVital se află
Accident rutier DN 2, Cristesti, jud Iasi, in care au fost implicate un TIR si un autoturism, in urma caruia
În perioada 19-21 august, la Iași are loc pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iasi Festivalul Inimo, în cadrul căruia numeroși
Sâmbătă și duminică, 13 și 14 august, va fi organizată o nouă ediție în cartiere a evenimentului „Piața verde de
Municipiul Iaşi, prin Direcţia Fond Locativ, anunţă că în luna septembrie va fi refăcută lista care stabileşte ordinea în repartizarea
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi va avea si un liceu dupa ce Agenția Româna de Asigurarea a Calității în
Ministerului Sănătății a publicat lista farmaciilor din judetul Iasi care vor distribui pastilele de iodura de potasiu în baza prescripției
Ieri, 8 august, un bărbat, de 30 de ani, urmărit internațional, s-a predat autorităților din Italia. Pe numele acestuia, Tribunalul
Mediul academic iesean a mai suferit o grea pierdere dupa ce profesorul universitar Ion Ionita a decedat. Prof.univ.dr. Ion Ionita
ApaVital anunță oprirea lucrărilor de investiții pe care le realiza în această perioadă pentru mărirea capacității de distribuție a apei