Intervenție salvatoare a medicilor ieseni! Un barbat de 56 de ani diagnosticat cu hernie de disc și spondilolistezis a fost operat cu succes la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași
După o călătorie de 350 de km pentru a ajunge la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, pacientul, diagnosticat cu hernie de disc și spondilolistezis – o alunecare a vertebrelor de la nivelul coloanei lombare – a fost operat cu succes de o echipa de medici ieseni.
“După o zi de la operație, merg foarte bine. Durerile au scăzut din intensitate, și mulțumesc, cu această ocazie, încă o dată, domnului profesor pentru succesul operației”, a declarat Relu FERARU, pacient 56 de ani Ploiești
Rezultatele au fost uimitoare. La doar o zi după intervenția chirurgicală, bărbatul a început să meargă, marcând un succes remarcabil pentru echipa noastră medicală și pentru el însuși.
Această realizare subliniază nu doar excelența în chirurgia spinală – o subspecialitate neurochirurgicală în care spitalul iesean excelează – dar și angajamentul acestora față de îngrijirea de calitate și recuperarea rapidă a pacienților. Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” este centru acreditat AOSpine si se mândrește cu un rol de frunte în educația medicală continuă, pregătind specialiști capabili să realizeze intervenții chirurgicale de vârf la nivelul coloanei.
“Doresc să reiau viața normală pe care am avut-o. M-am informat despre reputația domnului profesor Lucian Eva, despre dotările acestui spital, și acești doi factori m-au determinat să iau decizia de a veni aici, în acest spital.
Afecțiunea mea este hernie de disc și spondilolistezis. Am depistat, de la un RMN efectuat acum șase luni de zile, hernia de disc care se acutizase, și spre surprinderea mea, am sesizat și această alunecare de vertebre, și domnul profesor a reușit să rezolve cu succes această solicitare din partea mea. Mergeam cu dificultate, iar atunci când făceam un efort, ca un exemplu, maxim 5 kg într-o mână, durerea se lăsa pe picior și partea coloanei, partea de jos a coloanei, și sufeream.
A fost cu succes, și pe această cale, țin să mulțumesc domnului profesor Lucian Eva, întregii echipe și tuturor oamenilor care lucrează în acest spital. Un profesor care a reușit să ducă acest spital la standarde occidentale. După părerea mea, nu sunt multe spitale în România de acest nivel. Am avut o angoasă la început, dar după aceea a dispărut. Soția este cu mine, aici, la Iași. Copiii, am o fiică de 30 de ani care o să vină la sfârșitul săptămânii să mergem acasă. Familia a fost alături de mine în permanență, m-au susținut, m-au încurajat, și acum mulțumesc tuturor pentru faptul că sunt foarte bine”, a transmis Relu FERARU, pacient 56 de ani Ploiești.
„A venit la noi în consultație pentru o problemă de chirurgie spinală. A fost diagnosticat cu ceea ce noi numim spondilolistezis, adică o alunecare a vertebrelor de la nivelul coloanei lombare, care creează, în timp, mari dificultăți în ceea ce privește mersul, apar dureri și scade, cumva, distanța de mers. Intervenția chirurgicală este una laborioasă, care presupune că, dincolo de compresiunea nervilor, care sunt implicați în această patologie, fixarea coloanei este necesară pentru ca acel decalaj de vertebre să nu se accentueze. Operația a fost un succes, pacientul se simte foarte bine și cred că, în zilele următoare, va fi externat.
Este un caz dintre multiplele cazuri care se operează în clinica noastră. Chirurgia spinală este una dintre subspecialitățile neurochirurgiei care este extrem de bine dezvoltată la noi în spital, pentru că noi suntem și centru acreditat AOSpine în ceea ce privește educația medicală continuă a specialiștilor în domeniu. Asta înseamnă că putem asigura pregătire de specialitate pentru cei care doresc intervenții chirurgicale la nivelul coloanei”, a declarat Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.