Droguri aduse din Spania și vândute în Iași: traficant de 24 de ani, arestat
O amplă anchetă coordonată de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, a dus la destructurarea unei activități de trafic internațional și intern de droguri de risc, care viza inclusiv tineri și elevi din municipiul Iași.
Potrivit anchetatorilor, o persoană în vârstă de 24 de ani este cercetată pentru că, în luna ianuarie 2026, ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei firme de transport internațional, peste un kilogram de canabis, drog de risc, cu scopul comercializării pe piața din Iași.
Activitatea infracțională a fost monitorizată de autorități, iar la data de 29 ianuarie 2026, suspectul a fost prins în flagrant delict în municipiul Iași, în timp ce ar fi transportat coletul ce conținea substanța interzisă.
Ulterior, oamenii legii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost descoperite și ridicate mijloace de probă relevante pentru dosar, care întăresc suspiciunile privind activitatea de trafic de droguri.
Surse din anchetă au precizat că drogurile erau destinate inclusiv unor tineri și elevi, aspect care a determinat tratarea cazului cu maximă prioritate, având în vedere impactul major asupra siguranței comunității din Iași.
La data de 30 ianuarie 2026, procurorii DIICOT Iași au dispus reținerea pentru 24 de ore a persoanei cercetate, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a eventualelor legături cu alte persoane implicate în rețea.
Autoritățile reamintesc că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de Codul de procedură penală.