Un consilier local PSD din judetul Iasi a murit fulgerător la 60 de ani
Comuna Bălțați, din județul Iași, trece prin momente de profundă tristețe după moartea neașteptată a lui Gheorghiță Baciu, consilier local PSD, maistru silvic în cadrul Ocolului Silvic Podu Iloaiei și un om care a marcat puternic viața sportivă și socială a localității.
Acesta a murit joi, 30 iulie, în urma unui infarct, la vârsta de doar 60 de ani.
Vestea tragică a provocat o undă de șoc în rândul familiei, prietenilor, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut. Oamenii spun că nimic nu prevestea tragedia și că Gheorghiță Baciu era un om plin de energie, implicat și respectat.
Reprezentanții Romsilva – Direcția Silvică Iași au transmis un mesaj emoționant în memoria lui Gheorghiță Baciu: „Am pierdut un profesionist desăvârșit și un maistru silvic de o valoare rară în cadrul Ocolului Silvic Podu Iloaiei”.