
Compania indiană HCL Technologies își extinde sediul din Iași
Compania indiană HCL Technologies, care ocupă locul al treilea între giganții IT indieni, are o reprezentanță în România în Municipiul Iași începând cu anul 2018, când a achiziționat firma Geometrix și a preluat o parte a unor operațiuni în cadrul Xerox. De atunci, firma indiană a mai deschis birouri în București și în Brașov, iar în prezent are peste 800 de angajați în România.
Recent, conducerea companiei a informat Ambasada României la New Delhi de faptul că operațiunile în România se derulează cu succes și există o perspectivă bună de extindere a prezenței în țară prin diversificarea serviciilor și atragerea de noi clienți. Firma are în vedere realizarea unui centru de cercetare și dezvoltare și atragerea unor universități de profil în implementarea unor proiecte obținute de la clienții internaționali.
Pentru a pune în aplicare planurile de viitor legate de extinderea din România, conducerea firmei indiene a hotărât să își extinda sediul din Municipiul Iași, Astfel, în data de 7 decembrie 2023 firma HCL Technologies va inaugura extinderea noului spatiu din Municipiul Iași.
Primarul Mihai Chirica a fost invitat de Ambasadorul României în India, Excelența Sa Daniela Sezonov-Țane, să participe la festivitățile de inaugurare din data de 7 decembrie 2023, alături de reprezentanți ai Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, Camerei de Comerț și Industrie a României, Camerei de Comerț și Industrie Iași, Consiliului Județean Iași etc.
HCL Technologies are o prezență multinațională, având deschise reprezentanțe în peste 52 de țări, cu peste 200.000 de angajați. Compania indiană și-a construit de-a lungul timpului un renume internațional apreciat în domeniul serviciilor de IT și BPO.
Sursa foto: Facebook.com/ Dan Zaharia