Angajări la Aeroportul Iași – Ce posturi sunt libere și până când se pot depune dosarele
Aeroportul Internațional Iași a lansat o nouă serie de recrutări pentru ocuparea a șase posturi vacante în cadrul instituției. Recrutarea
Aeroportul Internațional Iași a lansat o nouă serie de recrutări pentru ocuparea a șase posturi vacante în cadrul instituției. Recrutarea
O dramă cumplită a zguduit comunitatea ieșeană în cursul acestei zile. O minoră în vârstă de numai 13 ani a
Muzica simfonică, sunetele flașnetelor, universul LEGO® și poveștile de pe marele ecran se întâlnesc, în această săptămână, la Palas. De
Domeniul istoric al Castelului Sturdza de la Miclăușeni găzduiește sâmbătă, 19 septembrie 2026, între orele 11:00 și 15:00, o expoziție
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au fost sesizați la data de 16 septembrie 2026 cu privire la
În perioada 18 – 20 septembrie 2026, Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, organizează cea de-a
Compania IULIUS își consolidează portofoliul investițional din Iași prin achiziția unei clădiri reprezentative din zona Podu Roș. Imobilul are 11
Ieșenii vor putea călători spre Capitală cu aproape o oră mai repede față de garniturile CFR Călători, la preț de
Elevii și cadrele didactice din învățământul preuniversitar din județul Iași nu vor face cursuri miercuri, 14 octombrie 2026. Măsura este
Un grav accident feroviar a mobilizat marți autoritățile din Iași. O femeie a fost lovită de un tren de persoane
În weekendul 19 – 20 septembrie 2026, Parcul Expoziției din Copou găzduiește cea de-a patra ediție din acest an a
În contextul demarării lucrărilor de consolidare a Pasajului Socola, autoritățile locale au pus în aplicare un plan amplu de reorganizare
Autoritățile din județul Bacău au activat de urgență Planul Roșu de Intervenție în cursul zilei de astăzi, în urma unei
La data de 15 septembrie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, în pădurea
Doliu și semne de întrebare într-o comunitate locală, după ce o copilă în vârstă de doar 6 ani a fost
Iașul îmbracă din nou haine de sărbătoare culturală la începutul acestui an școlar și universitar. Cea de-a șasea ediție a