Doi polițiști locali din Iași au devenit eroi! Au ajutat o gravidă să ajungă la maternitate
Un gest de solidaritate a făcut diferența pentru o familie din Iași. Doi polițiști locali au lăsat pentru câteva momente misiunea de dirijare a traficului și au intervenit pentru a ajuta o femeie însărcinată care intrase în travaliu să ajungă cât mai repede la maternitate.
Victor și Ștefan, polițiști locali în cadrul Serviciului Siguranța Circulației, asigurau fluența traficului rutier în zona Pod Cerna din Iași, când au fost abordați de un bărbat aflat într-o situație de urgență.
Acesta le-a explicat că soția sa intrase în travaliu și că avea nevoie de ajutor pentru a ajunge cât mai repede la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași.
Înțelegând urgența situației, cei doi polițiști au intervenit imediat și au asigurat transportul femeii în regim de urgență către unitatea medicală de specialitate.
Intervenția lor a oferit familiei sprijin într-un moment în care fiecare minut conta. Pentru Victor și Ștefan, a fost o misiune diferită de cele obișnuite, dar care a demonstrat că activitatea polițiștilor locali înseamnă și ajutor acordat oamenilor aflați în situații dificile.