Trei persoane au fost grav ranite în urma unui accident rutier produs noaptea trecuta
Pompierii militari de la Punctele de Lucru Poiana Stampei și Crucea au intervenit sâmbătă seară, în jurul orei 23:00, la
Pompierii militari de la Punctele de Lucru Poiana Stampei și Crucea au intervenit sâmbătă seară, în jurul orei 23:00, la
Tragedie fără margini în localitatea Șimian din județul Mehedinți. Un tânăr de 17 ani s-a înecat în Dunăre, sub privirile
Un accident rutier extrem de grav a avut loc între Laz și Dieci, acolo unde un autoturism cu 5 persoane
În cursul ședinței de astăzi Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență prin care inregistrările video vor putea fi folosite
Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, pe numele de mirean Cornel Onilă, trimis în judecată pentru viol şi alte agresiuni
Update: Cinci persoane aflate în autoturism au fost ranite, 3 dintre ele fiind în stare de inconștiență. În autocar se
Un student al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Ovidiu din Constanța, nemulțumit de nota obținută la examen, a
În această după-amiază în jurul orelor 15:50, pompierii au fost solicitați să intervină în satul Poiana Humei (comuna Oniceni) pentru
Update: Dintre persoanele implicate în accident, patru persoane au fost evaluate la locul evenimentului, de echipajele SAJ. Nu au fost
Polițiștii rutieri și mai multe echipaje de Ambulanță și Pompieri au intervenit în această dimineață la un accident produs pe
Din pacate si cea de a patra persoana cazuta in bazinul de decantare de la fabrica de produse lactate din
Deşi nu există încă o identificare oficială, Rai News susţine că este practic sigur că cadavrul care a fost găsit
Printre cei 4 barbati care au cazut intr-un bazin de decantare al unei fabrici de produse lactate din Ibanesti se
La data de 22 iunie a.c., în jurul orelor 10:00, polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Neamț au fost
O mașină a luat foc în urma unui accident rutier, produs pe raza localității Pădureni. În eveniment a fost implicat
Pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină pe centura ocolitoare a municipiului Bacău , în urma unui apel primit pe