Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Vama Sculeni: Tânăr de 22 de ani, prins în flagrant la Sculeni cu substanțe interzise ascunse în portbagaj
Stiri Locale

Vama Sculeni: Tânăr de 22 de ani, prins în flagrant la Sculeni cu substanțe interzise ascunse în portbagaj

by Stirea de Iasi decembrie 4, 2025

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat (cetățean israelian), de 22 de ani, cercetat pentru tentativă la scoatere din țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Din probatoriul administrat a rezultat că, la data de 2 decembrie 2025, bărbatul ar fi procurat aproximativ 100 de grame de canabis (drog de risc), cantitate destinată comercializării către consumatori, din Republica Moldova.

Acesta a fost prins în flagrant delict de către polițiștii de frontieră, în punctul de trecere Sculeni, în timp ce ar fi transportat cu autoturismul său, substanța interzisă ambalată în carton și ascunsă în spatele capitonajului din portbagajul autovehiculului.

La data de 3 decembrie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea bărbatului, ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: stirea de iasi Stiri Iasi Vama Sculeni droguri descoperite în portbagaj ziare iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.