Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Va fi construit un nou drum spre Aeroportul Internațional Iași
Stiri Locale

Va fi construit un nou drum spre Aeroportul Internațional Iași

by Stirea de Iasi May 10, 2024

Primăria Municipiului Iași poate începe demersurile pentru proiectarea, apoi construirea unui nou drum spre Aeroportul Internațional Iași, cu acces din strada Aurel Vlaicu.

În ședința de joi, 9 mai 2024, Guvernul a adoptat o Hotărâre privind trecerea unui teren de 1.070 de metri pătrați din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al Municipiului Iași, în vederea proiectării străzii Aeroportului, în conformitate cu o Hotărâre a Consiliului Local adoptată în anul 2023.

Predarea-preluarea părții din imobilul menționat se va face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Apărării Naționale și Municipiul Iași, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii, iar municipalitatea va avea la dispoziție maxim cinci ani pentru a realiza investiția.

Traseul propus porneşte din strada Aurel Vlaicu, urmează traseul străzii Holboca, strada Aeroportului, drumul de exploatare adiacent RA Aeroportul laşi SA și Aerostar SA Utilitară și se încheie în drumul Aeroportului, utilizat în prezent ca și cale principală de acces către Aeroportul Iași.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: drum nou aeroport iasi stirea de iasi Stiri Iasi ziare iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.