Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 USV Iași investeste în tehnologie avansată: celiometru de ultimă generație pentru cercetarea atmosferică
Stiri Locale

USV Iași investeste în tehnologie avansată: celiometru de ultimă generație pentru cercetarea atmosferică

by Stirea de Iasi March 10, 2025

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) anunță achiziția unui celiometru de ultimă generație, un echipament esențial pentru monitorizarea și analiza structurii atmosferice. Echipamentul, care folosește impulsuri laser, va fi utilizat în cadrul proiectelor de cercetare privind dinamica norilor, poluarea aerului și condițiile meteorologice, contribuind la o mai bună înțelegere a fenomenelor atmosferice și la studierea schimbărilor climatice.

Celiometrul este un instrument optic avansat, utilizat pentru măsurarea înălțimii bazei norilor și a particulelor din atmosferă, fiind extrem de util în meteorologie și studiile climatice. Prin această investiție, USV Iași își consolidează capacitatea de cercetare și contribuie la îmbunătățirea monitorizării calității aerului.

„Echipamentul care are capacitatea de a măsura până la cinci straturi de nori, nebulozitatea și concentrația particulelor de poluare din aer, este un instrument util pentru studenți, cercetători și cadrele didactice care studiază impactul radiației solare asupra plantelor și ecosistemului. În horticultură, de exemplu, ajută la determinarea indicilor heliometrici pentru a evalua potențialul radiativ necesar creșterii și dezvoltării plantelor. În ingineria mediului, permite specialiștilor să identifice episoade de poluare, inclusiv invazia de praf saharian. În general, celiometrul poate avea mai multe aplicații în agricultură, datorită capacității sale de a monitoriza condițiile atmosferice și de a furniza date relevante pentru gestionarea culturilor. Pe scurt, achiziția acestui echipament reprezintă un pas important pentru dezvoltarea capacității noastre de cercetare atmosferică, acesta ne va permite să colectăm date precise, esențiale pentru studierea schimbărilor climatice și a impactului poluării asupra mediului”, a declarat șef lucr. dr. Ilie Bodale, expert în meteorologie și climatologie, biofizică și agrometeorologie, în cadrul USV Iași

Echipamentul Cambell SKYVUE 8 Scientific a fost achiziționat pentru Facultatea de Horticultură și este instalat pe Clădirea TPPA a USV Iași. Achiziționarea a fost posibilă datorită proiectului „digital-IULS” al cărui obiectiv principal îl reprezintă implementarea de soluții tehnice în vederea digitalizării proceselor didactice, având ca scop formarea de noi competențe digitale pentru studenții, masteranzii și doctoranzii USV Iași, precum și alinierea la necesitățile mediului antreprenorial în privința meseriilor emergente.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: celiometru USV Iasi stirea de iasi Stiri Iasi ziare iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.

Powered by
►
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
None
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
None
►
Analytical cookies track visitor interactions, providing insights on metrics like visitor count, bounce rate, and traffic sources.
None
►
Advertisement cookies deliver personalized ads based on your previous visits and analyze the effectiveness of ad campaigns.
None
►
Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.
None
Powered by