Iași: 11.000 de pensionari primesc sprijin înainte de Paște
Vești importante pentru seniorii din Iași. Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Primăria Municipiului Iași, prin intermediul Direcția de Asistență Socială Iași, reia tradiția acordării tichetelor sociale pentru pensionari, într-o campanie ajunsă deja la cea de-a XXIV-a ediție.
În acest an, nu mai puțin de 11.839 de pensionari vor beneficia de sprijin financiar, sub formă de tichete valorice.
Beneficiarii sunt pensionarii ieșeni ale căror venituri cumulate nu depășesc 1.800 de lei lunar, inclusiv pensionarii de drept și cei pensionați pe caz de boală.
Fiecare beneficiar va primi un carnet de tichete sociale în valoare totală de 100 de lei, format din 10 tichete a câte 10 lei fiecare.
Pentru a intra în posesia acestor ajutoare, pensionarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie înregistrați în baza de date a Casei Județene de Pensii;
- să aibă domiciliul în municipiul Iași;
- să fie în plată cu luna martie 2024.
Tichetele vor fi distribuite în intervalul 30 martie – 29 iunie 2026, în fiecare zi lucrătoare, între orele 08:30 și 15:30.
Pentru a evita aglomerația, distribuirea se face în mai multe puncte din oraș, în funcție de zona de domiciliu:
– Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – zona Copou
– Cantina de Ajutor Social – zonele Centru și Gară
– Direcția de Asistență Socială – Podu Roș și Bularga
– Centrul de Cartier Nicolina – Nicolina I și II
– Centrul de Cartier Păcurari – Păcurari
– Centrul de Cartier Tătărași – Tătărași, Metalurgie, Tudor Vladimirescu
– Centrul de Cartier Alexandru cel Bun – Alexandru cel Bun și Dacia
– Centrul de Cartier Frumoasa – Bucium și Frumoasa
Autoritățile locale continuă astfel una dintre cele mai longevive campanii sociale din municipiu, menită să ofere un sprijin real persoanelor vârstnice în perioadele importante ale anului.
Pentru mulți pensionari, aceste tichete reprezintă un ajutor concret pentru cumpărăturile de Paște și o dovadă că nu sunt uitați de comunitate.