Politistii din cadrul ITPF Iasi au efectuat astazi 5 perchezitii la contrabandistii de tigari din judetul Botosani
Poliţiştii de frontieră din Botoşani au efectuat cinci percheziţii la locuinţele unor persoane suspectate de contrabandă cu ţigări, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, Minodora Răcnea.
În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii de frontieră au descoperit şi ridicat în vederea confiscării cantitatea totală de 1839 pachete cu ţigări, staţii de emisie recepţie, precum şi suma de 11.000 lei. Ţigaretele au fost descoperite în casa unui botoşănean, în cutii ce se aflau în una dintre camere, fără a fi disimulate în vreun fel. Ţigările, în valoare de peste 22.800 de lei (aproximativ 5.000 de euro) au fost ridicate în vederea confiscării şi transportate la sediul Politiei de Frontieră pentru continuarea cercetărilor.
În acest caz, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.