Peste 120 de strazi din municipiul Iasi sunt incluse intr-un amplu program de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale
Primăria Municipiului Iași susține un amplu program al municipalității de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale, precum și de reparații ale străzilor și trotuarelor. În acest program sunt incluse, în diverse stadii (contracte de lucrări în derulare, proiectate, în curs sau propuse pentru proiectare) peste 120 de străzi din toate zonele orașului. La acestea se adaugă câteva zeci de străzi aflate în programul de reparații curente susținut în această primăvară de Citadin SA.
În rezumat, programul de investiții se prezintă astfel:
Primăria Municipiului Iași are încheiate contracte de lucrări, care sunt în derulare, pentru 31 de străzi în valoare totală de circa 73 de milioane de lei. La acestea se adaugă modernizarea pasajului Socola, cu o valoare de circa 50 de milioane de lei.
Lucrările pentru încă 8 străzi, cu o valoare de circa 11 milioane de lei, sunt în curs de atribuire.
Astfel, în perioada următoare vor exista contracte în derulare în valoare de aproape 135 de milioane de lei pentru 39 de străzi și pasajul Socola.
Lucrările la alte 14 străzi, cu o valoare totală de circa 26 de milioane de lei, au proiecte finalizate și indicatori tehnico-economici aprobați de Consiliul Local. Lucrările vor începe din anul 2023.
Lucrările la nu mai puțin de 45 de străzi sunt în curs de proiectare. Urmează aprobarea proiectelor și a indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Local, identificarea finanțării și organizarea licitațiilor pentru lucrări.
Peste 15 străzi sunt propuse pentru proiectare, dar lista este actualizată în permanență, în funcție de solicitările ieșenilor.
La acestea se adaugă un contract în derulare pentru modernizarea trotuarelor și aleilor pietonale pe o suprafață totală de 100.000 de metri pătrați. Programul de modernizare se desfășoară în perioada 2022 – 2024 și este executat de Symmetrica SRL Suceava, pentru o sumă de 27.616.463,51 lei.
Iată lista străzilor incluse în programul de modernizare a infrastructurii rutiere, precum și stadiul acestora:
1. Investiții în derulare:
șoseaua Bucium
contract semnat cu Conest SA: 22.022.406,96 lei
modernizarea pasajului Socola
contract atribuit către asocierea Conest SA – Arcada Company SA: 51.871.522,94 lei (prevederea procedurii de achiziție)
șoseaua Varianta Rediu
strada Lupiței
strada Albineț
strada Hotin
lucrări executate de asocierea Concret Drum SRL – Alpenside SRL: 10.551.141,82 lei
aleea Copou
strada Theodor Văscăuțeanu
strada Titu Maiorescu
strada Doctor Victor Babeș
strada Nicolae Istrati
strada Turcu
strada Ion Roată
șoseaua Munteni
lucrări executate de asocierea Concret Drum SRL – Alpenside SRL: 9.594.696,67 lei
strada Viticultori
strada I. I. Mironescu
strada Luca Arbore
strada Roşcani
strada Ţicăul de Jos
strada Șt. O. Iosif
strada Dochia
strada Timpului
supralărgirea bulevardului Tudor Vladimirescu
lucrări executate de asocierea Alpenside SRL – Concret Drum SRL: 20.811.167,49 lei
strada Dr. Nicolae Vicol
strada George Coșbuc
strada Alexandru Vlahuță
strada Dumitrașcu Cantacuzino
strada Simion Bărnuțiu
stradela Sofia Nădejde
lucrări executate de asocierea Concret Drum SRL – Alpenside SRL: 9.594.696,67 lei
strada Orientului
strada Romană și acces scuar
strada Prof. I. Simionescu și acces scuar
lucrări incluse în proiectul „Oază de verdeață în cartierul nostru”
2. Lucrări scoase la licitație și în curs de atribuire; lucrările vor începe în anul 2023:
fundac Strugurilor
strada Poienilor
strada Gloriei
strada Alba lulia
strada Bucovinei
strada Călugăreni
strada Podoleanu
strada Teascului
prevederea financiară a licitației: 10.859.884,08 lei
3. Străzi cu proiecte finalizate și indicatori tehnico-economici aprobați de Consiliul Local (HCL 480 / 2022); lucrările vor începe din anul 2023:
strada Fermei – 3.284.429,06 lei
strada Eugen Stătescu – 2.000.477,52 lei
strada Fântânilor – 1.455.468,097 lei
strada Spital Pașcanu – 2.540.594,64 lei
strada Prof. Petre Cujbă – 2.359.865,48 lei
strada Islaz – 1.658.342,977 lei
strada Șipoțel – 1.819.126,38 lei
strada Mocanului – 1.157.292,77 lei
strada Ursulea – 1.668.394,320 lei
strada Ștefan Dimitrescu – 1.337.333,98 lei
strada Prof. Nicolae Bucur – 2.243.135,20 lei
strada Valea Adâncă – 2.761.936,89 lei
fundac Olari – 1.035.555,92 lei
crearea unei benzi suplimentare de circulație pe direcția șoseaua Arcu – strada Păcurari, adiacentă Pasajului Octav Băncilă
4. Străzi în curs de proiectare; urmează aprobarea în Consiliul Local, identificarea finanțării și organizarea licitației pentru lucrări:
Lotul 1:
șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt
bulevardul Poitiers
strada Al. O. Teodoreanu
strada Galbeni
strada Arapului
strada Bularga
strada Roadelor
strada Zlataust
strada Popăuți
strada Dr. Alexandrina Miron Tănăsescu
strada Voinești
stradela Plopii fără Soț
fundacul Plopii fără Soț
strada Peneș Curcanul
strada Azilului
strada Aurora
strada Marginii (tronsonul nemodernizat)
trecătoarea Vișan
strada Pompei
strada Banat
Lotul 2:
strada Grigore T. Popa
strada Gălățeanu
strada Eudoxiu Hurmuzaki
strada Dealul Zorilor
strada Prof. Emil Honoriu (tronsonul nemodernizat)
strada Friederick (tronsonul nemodernizat)
strada Fagului (tronsonul nemodernizat)
strada Poligon
strada Petre Jitaru
strada Prof. Haralambie Vasiliu
strada Prof. Agricola Cardaș
strada Ciprian Porumbescu
strada Mihail Cornea
strada Fortus
strada Iancu Flondor
strada Caprelor
strada Dezrobirii
strada Crivăț
strada Miron Costin
strada Neculai Zamfirescu
strada Iftimie Bârleanu
stradela Iftimie Bârleanu
stradela Valea Adâncă
crearea unei benzi suplimentare pe aleea Mihail Sadoveanu
Lotul 3:
strada Aeroportului (tronsonul de lângă unitatea militară)
5. Străzi pentru care a fost finalizată licitația pentru proiectare; urmează semnarea contractului și proiectarea:
strada Camil Ressu
strada Podișului
strada Văleni
stradela Văleni
strada Viorelelor
trecătoarea Fântânilor
6. Străzi propuse pentru proiectare în anul 2023:
strada Rampei
fundac Păcureț
strada Păcureț
strada Rediu
stradela Rediu
strada Movilă Păcureț
strada Cazaban
legătura între strada Hlincea și Ciurea (prin spatele Fortus)
supralărgirea bulevardului C. A. Rosetti, pentru crearea unei legături cu Spitalul Regional de Urgență
7. Alte străzi propuse pentru proiectare; este verificat statutul juridic:
aleea Plopii fără Soț
strada Constantin Pop
strada Oțelăriei
fundac Oțelăriei
strada C. G. Bedreag
strada Gheorghe Ivănescu
strada Nicolae Grigorescu
strada Constantin Brâncuși