Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 O tânără în vârstă de 16 ani a cazut in plasa unui “loverboy” iesean
Stiri Locale

O tânără în vârstă de 16 ani a cazut in plasa unui “loverboy” iesean

by Stirea de Iasi July 5, 2023

La data de 5 iulie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au desfășurat o acțiune care a vizat traficul de minori și pornografia infantilă.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate două percheziții domiciliare, în municipiul Iași, o persoană fiind reținută de procurorul de caz.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, din vara anului 2022, persoana ar fi recrutat, prin metoda loverboy, o tânără, în vârstă de 15 ani și ar fi exploatat-o sexual, prin obligarea la practicarea prostituției, în apartamente închiriate în regim hotelier, în municipiul Iași, fiind supravegheată zilnic.

De asemenea, aceasta ar fi produs și ar fi distribuit materiale pornografice cu minora exploatată.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași, cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv față de bărbat, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: perchezitii BCCO Iasi stirea de iasi Stiri Iasi ziare iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.

Powered by
►
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
None
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
None
►
Analytical cookies track visitor interactions, providing insights on metrics like visitor count, bounce rate, and traffic sources.
None
►
Advertisement cookies deliver personalized ads based on your previous visits and analyze the effectiveness of ad campaigns.
None
►
Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.
None
Powered by