O nouă ediţie a Festivalului Inimo va avea loc in perioada 18 – 20 august pe stadionul Emil Alexandrescu
În perioada 18 – 20 august va avea loc, pe Stadionul din Copou, o nouă ediţie a Festivalului Inimo, la care vă invităm să participaţi în număr cât mai mare, mai ales că are drept țintă susținerea a 10.233 copii aflați în nevoie. Este vorba de un suport financiar pentru juniorii afectați de sărăcie extremă care au nevoie de cele necesare unui viitor mai bun: hrană, îmbrăcăminte și ajutor pentru școală.
“Îi felicit pe părintele Damaschin și întreaga echipă de la „Glasul Vieții” pentru curajul de a organiza acest eveniment de anvergură cu care Iașul se mândrește. Vreau să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat, care au cumpărat bilete și care s-au gândit la binele comun privind educarea copiilor noștri.
Să fim alături de copiii care au cea mai mare nevoie de ajutor din partea noastră!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
