
Mașină în flăcări la Bârnova – pompierii au intervenit de urgență pentru a evita o tragedie
Un incident care putea degenera rapid a avut loc in aceasta după-amiază pe drumul principal din satul Pietrărie, comuna Bârnova. Un autoturism parcat pe carosabil a fost cuprins brusc de flăcări, stârnind panică printre locuitorii din zonă. Din fericire, intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului și, cel mai important, nu s-au înregistrat victime.
Martorii au observat fum ieșind de sub capota mașinii și au alertat imediat autoritățile. Flăcările s-au extins rapid, iar pericolul era ca incendiul să se propage și la locuințele din apropiere, având în vedere că autoturismul era staționat chiar pe marginea drumului principal.
La fața locului a intervenit o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, alături de un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Bârnova.
Echipajele au reușit să stingă incendiul într-un timp scurt, evitând o posibilă tragedie. Deocamdată, cauza exactă a izbucnirii flăcărilor urmează să fie stabilită de specialiști, însă primele ipoteze vizează o defecțiune tehnică la sistemul electric al autoturismului.