Incendiu puternic în județul Iași: casă cuprinsă de flăcări, pericol de explozie
Un incendiu puternic a izbucnit astăzi, 23 martie, într-o locuință din localitatea Pârcovaci, județul Iași, mobilizând de urgență mai multe echipaje de intervenție.
Alarma a fost dată printr-un apel la 112, iar cazul a fost preluat de Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Frumos și Punctului de Lucru Hârlău, cu două autospeciale de stingere și un echipaj de prim-ajutor calificat.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la casa de locuit și la o anexă gospodărească, existând un risc real de propagare la o altă locuință aflată în imediata apropiere.
În timpul intervenției, pompierii au descoperit în zona afectată o butelie care prezenta risc iminent de explozie.
Aceasta a fost evacuată în siguranță, fiind evitat un posibil dezastru care ar fi putut pune în pericol viețile oamenilor și locuințele din apropiere.
Datorită intervenției rapide, incendiul a fost localizat și lichidat, fiind limitate pagubele și eliminat riscul de extindere.
În urma incendiului au ars aproximativ 50 de metri liniari de bârnă din lemn, aproximativ 500 de kilograme de materiale textile, mobilier, uși și ferestre, au fost afectate electrocasnice și electronice, acoperișul a fost deteriorat pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
Potrivit primelor concluzii, incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit electric, generat de un conductor defect.
De asemenea, observarea târzie a incendiului a favorizat dezvoltarea rapidă a flăcărilor.