Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Erou în uniformă! Polițistul local Ștefan Moșuc a salvat o adolescentă prabușită în stradă
Stiri Locale

Erou în uniformă! Polițistul local Ștefan Moșuc a salvat o adolescentă prabușită în stradă

by Stirea de Iasi octombrie 19, 2025

Un moment care putea deveni o tragedie s-a transformat într-o lecție de umanitate și curaj. În seara de sambata, în jurul orei 19:30, o adolescentă din Iași s-a prăbușit inconștientă în apropierea hotelului Hampton, chiar sub privirile trecătorilor. Din fericire, acolo se afla Ștefan Moșuc, agent la Serviciul Siguranța Circulației din cadrul Poliției Locale Iași, care a reacționat fără ezitare.

Fără să piardă nicio secundă, Ștefan a alergat spre tânăra căzută, i-a verificat pulsul și respirația, iar apoi i-a acordat primul ajutor până la sosirea ambulanței.
În același timp, a alertat dispeceratul pentru a chema un echipaj medical de urgență, rămânând alături de victimă până la stabilizarea ei.

La scurt timp după incident, mama adolescentei a publicat un mesaj plin de recunoștință, care a devenit viral pe rețelele sociale. În postare, femeia i-a mulțumit polițistulu:

“Doresc nespus de mult să mulțumesc enorm de mult domnului Ștefan știu doar că este de la serviciul circulație Poliția Locală care printr-un adevărat devotament și curaj mi-a adus fiica la “viața” care a trecut printr-o clipă de o grea încercare a vieții ! Mulțumesc nespus domnului Moșuc Ștefan, colegului său și tuturor cadrelor medicale care au fost la fața locului ! Datorită lor Sofia este bine ! “, este mesajul mamei.

Acesta nu este primul caz în care agentul Moșuc se remarcă prin prezență de spirit și curaj. În trecut, el a ajutat persoane accidentate pe trecerile de pietoni sau aflate în stare de rău în trafic, până la sosirea ambulanțelor.

Intr-o lume în care veștile negative par să domine, gestul lui Ștefan reamintește că eroii nu poartă întotdeauna capă, ci uniforme, și trăiesc printre noi.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: Politia Locala Iasi Ștefan Moșuc Iasi stirea de iasi Stiri Iasi ziare iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.