Dublu debut în arta plastică ieşeană la Galeria „Labirint” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici, invită publicul ieşean pasionat de artele plastice la un vernisaj inedit de CROCHIURI semnat de doi tineri artişti ieşeni, Narcis Straton și Lucian Simion.
Aceştia vor debuta în faţa publicului miercuri, 20 septembrie, ora 17:00, cu expoziţia personală, panotată pe simezele Galeriei „Labirint” a instituţiei organiatoare. Lucrările celor doi artişti vor fi prezentate de criticul de arte, lector. univ. dr. Maria BILAŞEVSCHI, Preşedinte interimar al UAP, filiala Iaşi. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 20 – 25 septembrie.
Narcis Straton este absolvent al Universității de Arte București, secția sculptură și în prezent este profesor de educație plastică la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași.
Lucian Simion este absolvent al Universității Naționale de Arte “George Enescu” Iași, secția sculptură.
