Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Dotarea cu aparatură medicală – următoarea etapă importantă în modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria” din Iași
Stiri Locale

Dotarea cu aparatură medicală – următoarea etapă importantă în modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria” din Iași

by Stirea de Iasi October 14, 2023

Spitalul de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria” din Iași va fi dotat cu aparatură de ultimă generație atât pentru sălile de operație, laboratorul de radiologie și imagistică medicală, cât și pentru blocul alimentar și serviciul de spălătorie. Cu o investiție totală de peste 15 milioane de lei, procedura de achiziție a început încă din luna decembrie a anului trecut, cu clauză suspensivă,iar în acest moment toată aparatura se află în curs de livrare și instalare. Investițiile sunt realizate, în principal, cu sprijinul Consiliului Județean Iași.

Astfel, unitatea medicală ieșeană devine singura din zona Moldovei care va avea în dotare un computer tomograf ultramodern cu modul cardiac special destinat copiilor, pentru diagnosticarea malformațiilor congenitale de cord dar și pentru alte patologii cardiace unice sau în context de afectare multisistemică.

Cu o investiție de 9 milioane de lei, vor fi instalate trei aparate de radiologie fixe de ultimă generație în cadrul laboratorului de radiologie, în carese află momentan și un aparat de radiologie mobil folosit în cazul pacienților din Secția de Terapie Intensivă, potrivit legislației în vigoare. De asemenea, un alt aparat fix de radiologie va asigura necesitățile din cadrul Unității de Primiri Urgențe, acesta fiind achiziționat prin POIM COVID.

Blocul operator din cadrul spitalului va fi dotat, printre altele, cu truse de chirurgie moderne, mese de operație conform ultimelor standarde, motor ortopedic (sistem folosit în chirurgia ortopedică) astfel încât actul medical să poată fi unul la nivelul unităților medicale din Europa.

Cu dotări în valoare de aproape un milion de lei, noul bloc alimentar va cuprinde aparate și echipamente noi pentru prepararea hranei în cele mai bune condiții, potrivit standardelor actuale. Facem precizarea că, acest moment, alimentația necesară este asigurată prin contract, de către o firmă de catering, iar specialiștii noștri în nutriție colaborează permanent cu furnizorul pentru a asigura hrana corespunzătoare fiecărui pacient, în funcție de necesitățile individuale dar și de indicațiile medicului curant.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: spitalul sf.maria iasi stirea de iasi Stiri Iasi ziare iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.

Powered by
►
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
None
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
None
►
Analytical cookies track visitor interactions, providing insights on metrics like visitor count, bounce rate, and traffic sources.
None
►
Advertisement cookies deliver personalized ads based on your previous visits and analyze the effectiveness of ad campaigns.
None
►
Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.
None
Powered by