Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 DIICOT – 79 de percheziţii in aceasta dimineata in Iasi, Bucuresti si alte 12 judete intr-un dosar de contrabanda de tigari cu un prejudiciu de aproape 13 milioane de euro
Stiri Locale

DIICOT – 79 de percheziţii in aceasta dimineata in Iasi, Bucuresti si alte 12 judete intr-un dosar de contrabanda de tigari cu un prejudiciu de aproape 13 milioane de euro

by Stirea de Iasi March 26, 2024

‘În data de 26.03.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, împreună cu poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR şi ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din IPJ Arad, pun în aplicare 79 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţelor Arad, Suceava, Dolj, Călăraşi, Sibiu, Iaşi, Teleorman, Mehedinţi, Timiş, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa şi a municipiului Bucureşti, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria şi Ucraina, constituite în scopul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun) şi materiale explozive (pirotehnice) şi spălare a banilor”, informează un comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.

Cercetările efectuate au reliefat că, în perioada 2022 – 2024, membrii celor două grupuri infracţionale au procurat bunurile accizabile din afara României, le-au introdus fraudulos în ţară, cu complicitatea sau susţinerea unor funcţionari din cadrul autorităţilor publice, transportat şi depozitat, în scopul valorificării pe piaţa neagră.

Pe parcursul administrării probatoriului au fost indisponibilizate cantităţile de 38.019.640 ţigarete (din care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acţiuni de prindere în flagrant), 64 tone tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia, precizează sursa citată.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri se ridică la suma de 12.740.000 euro.

Potrivit sursei citate, sunt puse în executare peste 50 de mandate de aducere emise pe numele suspecţilor, din care patru sunt funcţionari publici cu statut special, audierile fiind realizate la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Inspectoratului General al Poliţiei Române şi structurilor subordonate din teritoriu şi jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică al DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

După Gard - Idei și inspirație pentru grădina ta
Tags: perchezitii traficanti tigari iasi stirea de iasi Stiri Iasi stiri iasi live top stiri iasi ziare iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.

Powered by
►
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
None
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
None
►
Analytical cookies track visitor interactions, providing insights on metrics like visitor count, bounce rate, and traffic sources.
None
►
Advertisement cookies deliver personalized ads based on your previous visits and analyze the effectiveness of ad campaigns.
None
►
Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.
None
Powered by