Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Conducerea TUIASI și Ambasadorul Israelului în România au discutat despre parteneriate academice și cu companii israeliene ce vor să investească în Iași
Stiri Locale

Conducerea TUIASI și Ambasadorul Israelului în România au discutat despre parteneriate academice și cu companii israeliene ce vor să investească în Iași

by Stirea de Iasi June 28, 2023

Ambasadorul Israelului în România, Excelența Sa Reuven Azar, s-a întâlnit miercuri, 28 iunie 2023, de la ora 11.00, cu conducerea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. Aceștia au discutat diferite metode prin care parteneriatul între TUIASI și universitățile din Israel poate fi extins, identificând și formule prin care companiile din Israel să poată investi în proiectele dezvoltate de cercetătorii Politehnicii ieșene.

Întâlnirea a avut loc în Corpul A al TUIASI, din Copou, unde ambasadorul a vizitat cele mai frumoase spații academice din capitala Moldovei: Aula Magna „Carmen Sylva” și Biblioteca TUIASI, votată ca fiind una dintre cele mai spectaculoase din lume. Excelența Sa, Reuven Azar, s-a declarat încântat de istoria încărcată a acestor locuri și a fost ghidat în vizită de o delegație condusă de rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, președintele Senatului, prof. univ. dr. ing. Aurelian Ciocoiu, și ing. Sorin Iacoban, directorul general administrativ.

„În ultimul an am înregistrat o creștere a interesului studenților și a candidaților din regiunea Israel în domeniile inginerie civilă, construcții, electronică și hidrotehnică, iar domnul ambasador s-a bucurat să audă că avem deja deschise aceste canale de comunicare. I-am transmis faptul că avem un număr din ce în ce mai mare de absolvenți care rămân în zona Iașului după absolvirea facultății. Doar pe zona de IT, la cele două facultăți de profil, avem 600 de absolvenți anual care nu sunt însă îndeajuns pentru solicitările din regiunea noastră”, a explicat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Ambasadorul a spus, la rândul său, că o problemă similară este întâlnită și în Israel, solicitările de angajări pe zona IT fiind mai mari decât numărul de absolvenți ai facultăților de profil. Acesta a fost interesat să vadă care este mobilitatea după absolvire a inginerilor care părăsesc amfiteatrele Politehnicii ieșene pentru că mai multe companii din Israel care erau focalizate pe Ucraina caută să se reprofileze. Firmele activează mai ales în domeniul dezvoltării diferitelor tipuri de software, dar și în cel de inginerie, și au început deja să se orienteze către alte țări europene, precum Olanda, însă doresc să deschidă filiale și în România. Ambasadorul le-a explicat reprezentanților TUIASI că acesta încearcă să le convingă să se orienteze și spre orașele universitare, nu doar spre capitală, acolo unde sunt mulți absolvenți care aleg să rămână în oraș după finalizarea studiilor.

„Ambasadorul a fost plăcut surprins și foarte interesat de faptul că suntem în fruntea producției de brevete din România și în acest sens dorește să medieze parteneriate cu firme, cu companii particulare din Israel, care să valorifice aceste brevete. Totodată, am convenit să este în interesul tuturor să creștem numărul colaborărilor dintre universitatea noastră și cele din Israel, în special în zona de proiecte comune de cercetare din fondurile UE. Acesta își dorește și ca numărul studenților care provin din Israel care studiază la Politehnica ieșeană să crească”, a mai punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: stirea de iasi Stiri Iasi vizita ambasador Israel Tuiasi ziare iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.

Powered by
►
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
None
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
None
►
Analytical cookies track visitor interactions, providing insights on metrics like visitor count, bounce rate, and traffic sources.
None
►
Advertisement cookies deliver personalized ads based on your previous visits and analyze the effectiveness of ad campaigns.
None
►
Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.
None
Powered by