Clipe de groază la un hotel: 3 copii și 5 adulți prinși sub tavanul prăbușit al unei piscine
O zi aparent liniștită, într-o unitate de cazare exclusivistă de la ieșirea din municipiul Sibiu spre Rășinari, s-a transformat într-o intervenție de amploare, cu zeci de salvatori mobilizați și turiști evacuați în grabă. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu a confirmat oficial: tavanul piscinei interioare s-a prăbușit, iar opt persoane, dintre care trei copii, au fost surprinse în apă.
Potrivit informațiilor furnizate de ISU Sibiu, intervenția a avut loc în incinta unui hotel de cinci stele, situat pe DN 106A, la ieșirea din municipiul Sibiu spre localitatea Rășinari. În timpul folosirii piscinei interioare, mai multe elemente de construcție din tavan s-au desprins și s-au prăbușit direct în bazin.
În acel moment, în piscină se aflau mai multe persoane, inclusiv copii.
„Opt persoane, dintre care trei copii, au fost extrase din piscină și sunt evaluate medical la fața locului”, a declarat Raluca Marcu, purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu.
Mobilizare impresionantă a forțelor de intervenție
Dimensiunea incidentului a determinat autoritățile să activeze un dispozitiv extins de intervenție, specific situațiilor cu victime multiple. La fața locului au fost trimise:
Echipaje medicale și de salvare
-2 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic
-4 ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic
-o autospecială de transport personal și victime multiple
-o autospecială de descarcerare
Forțe ISU Sibiu
-3 autospeciale de stingere
-2 autospeciale de primă intervenție și comandă
În sprijinul echipajelor de la suprafață au fost chemați și o echipă de scafandri.