Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Captură impresionantă de droguri făcută de procurorii DIICOT și polițiștii BCCO Iasi
Stiri Locale

Captură impresionantă de droguri făcută de procurorii DIICOT și polițiștii BCCO Iasi

by Stirea de Iasi April 24, 2025

La data de 22 martie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au indisponibilizat aproximativ 20 de kilograme de ketamină (drog de risc), introduse fraudulos în România și destinate pieței de consum din Australia.

Probatoriul administrat în cauză a arătat faptul că, în cursul lunii martie 2025, un bărbat, de 37 de ani, ar fi procurat din Olanda, aproximativ 20 de kilograme de ketamină, pe care le-ar fi introdus în țară într-un transport de obiecte de vestimentație.

Drogul de risc ar fi fost ascuns în interiorul a peste 980 de plicuri inscripționate ca fiind gel de siliciu desicant pentru absorbția umidității (haine) și amplasat în 12 cutii ce conțineau veste și pantaloni.

În scopul ascunderii identității sale reale, la momentul introducerii în țară, și ulterior a exportului substanței interzise, cel în cauză ar fi falsificat prin plăsmuire o carte de identitate, precum și mai multe înscrisuri olografe ce ar fi atestat nereal că este mandatat de către o societate comercială pentru a realiza actele de comerț cu bunuri de larg consum (haine), care ar fi servit drept paravan pentru tranzacționarea cantității de drog de risc.

Actele de urmărire penală au relevat că bărbatul ar fi beneficiat de ajutorul unui membru de familie, care l-ar fi sprijinit în activitatea infracțională, o femeie, de 34 de ani, realizând transportarea, în diverse locații, a coletelor în care se afla drogul de risc.

De asemenea, la data de 14 aprilie 2025, femeia ar fi deținut în locuință sa, din municipiul Galați, în vederea comercializării, mai multe recipiente conținând diferite cantități de substanțe solidificate și cristalizate, ridicate pe parcursul percheziției domiciliare efectuate.

În prezent, bărbatul se află sub o măsură restrictivă de libertate, dispusă în cursul lunii aprilie, de către autoritățile din Germania, care l-au depistat în timp ce se deplasa pe autostradă, împreună cu un alt cetățean român, cu destinația România, având asupra lor aproximativ 2,5 kilograme de droguri.

Cercetările sunt continuate, pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la introducerea și scoaterea din țară, fără drept, de droguri de risc, în formă continuată, trafic de droguri de risc, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, uz de fals în formă continuată, respectiv participație improprie la trafic de droguri de risc și trafic de droguri de risc și de mare risc.

Activitățile au beneficiat de sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Iași, Mureș, Suceava și Galați, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, inspectoratelor de poliție județene Iași și Mureș, Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați, precum și cel al polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: Ketamina bcco Iasi stirea de iasi Stiri Iasi ziare iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.

Powered by
►
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
None
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
None
►
Analytical cookies track visitor interactions, providing insights on metrics like visitor count, bounce rate, and traffic sources.
None
►
Advertisement cookies deliver personalized ads based on your previous visits and analyze the effectiveness of ad campaigns.
None
►
Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.
None
Powered by