Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Captură importantă la Iași: cocaină și canabis descoperite în urma unei percheziții
Stiri Locale

Captură importantă la Iași: cocaină și canabis descoperite în urma unei percheziții

by Stirea de Iasi februarie 15, 2026

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 21 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

Din actele de urmărire penală a reieșit că, pe parcursul lunii februarie 2026, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc și mare risc, prin metoda „dead drop”.

În urma percheziției domiciliare efectuate de polițiști, la data de 14 februarie, au fost descoperite și ridicate aproximativ 3,1 kilograme canabis și aproximativ 50 de grame cocaină (drog de mare risc).

Ulterior, au fost identificate locații de tip dead-drop, unde ar fi amplasat droguri, în vederea comercializării ulterioare.

La data de 14 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: DIICOT Iasi perchezitii Trafic de droguri Iasi stirea de iasi Stiri Iasi ziare iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.