
Autoturism căutat pentru confiscare în Spania, depistat în Valea Adâncă de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Iasi
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași au descoperit, recent, un autoturism de lux înmatriculat în Spania, utilizat de o femeie cetățean român pe raza localității Valea Adâncă.
În timpul unei misiuni specifice, oamenii legii au avut suspiciuni privind situația juridică a mașinii, ceea ce i-a determinat să efectueze verificări suplimentare. Conform bazelor de date internaționale, autoturismul figurează ca bun căutat pentru confiscare, semnalare emisă de autoritățile din Spania. Valoarea aproximativă a vehiculului este de 160.000 de lei.
Femeia a explicat că autoturismul a fost închiriat în Spania de concubinul său și că ea doar îl utilizează, fără să știe că acesta se află în litigiu.
În acest context, polițiștii de frontieră au deschis o anchetă pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar autoturismul a fost reținut pentru continuarea cercetărilor.