Asociația Antonia pentru Educație lansează a patra ediție a concursului de pictură „Artă pentru Educație”
Concursul de pictură „Artă pentru Educație” este dedicat unui număr de 50 de copii și tineri creativi cu vârste cuprinse între 10-18 ani, din regiunea de Nord-Est a României;
Aflat la cea de-a patra ediție, concursul organizat de Asociația Antonia pentru Educație și Inovare Socială vine anul acesta cu o noutate, fiind împărțit în două componente principale – componenta de bază și componenta de performanță – ce îi invită pe copii și tineri la creativitate și inovare;
Concursul se distinge prin premiile sub formă de pachete/obiecte, fiecare având o valoare între 200 și 550 RON;
„Artă pentru Educație” ia de anul acesta forma unui proiect complex, concursul de pictură fiind prima etapă a proiectului.
Asociația Antonia pentru Educație și Inovare Socială lansează a patra ediție a concursului de pictură „Artă pentru Educație”, prin intermediul căruia pune la dispoziție 50 de locuri pentru copii și tineri creativi cu vârste cuprinse între 10-18 ani, parte a unor programe derulate de organizații și instituții din regiunea de Nord-Est a României. Înscrierile au loc online și se efectuează de către organizație sau instituție până pe 3 noiembrie 2023 inclusiv.
Concursul „Artă pentru Educație” are scopul de a îmbunătăți abilitățile de literație prin introducerea de experiențe de educație artistică în școlile sau organizațiile cu oportunități reduse în acest sens. Prin intermediul acestuia, Asociația Antonia pentru Educație își propune să contribuie la creșterea interesului pentru pictură și cultivarea talentului în rândul copiilor și tinerilor care provin din familii sau medii vulnerabile. Totodată, Asociația urmărește să contribuie la dezvoltarea abilităților de literație prin pictură, dar și la dezvoltarea capacității de exprimare a creativității prin artă.
Anul acesta, concursul vine cu o noutate, fiind împărțit în două componente principale: componenta de bază dedicată copiilor din categoria de vârstă 10-14 ani și componenta de performanță dedicată tinerilor cu talent deosebit la pictură din categoria de vârstă 14-18 ani. Ambele componente propun tematici ce îi invită pe copii și tineri la creativitate și inovare. Prima componentă, cea de bază, aduce în prim-plan tematica „Cum arată pacea și compasiunea?”, prin intermediul căreia copiii pot exprima pe pânză cum văd ei pacea și compasiunea, dar și cu ce asociază aceste concepte. Pe cealaltă parte, tematica componentei de performanță este „Când nu știi să citești!”, prin intermediul căreia tinerii își pot exprima viziunea despre lectură și literație, dar și despre cum ar arăta viitorul dacă oamenii nu vor ști să citească sau nu vor înțelege ce citesc.
Înscrierea în concursul „Artă pentru Educație”
Concursul este dedicat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 10-18 ani, proveniți din medii vulnerabile și care participă la programe derulate de organizații și instituții din regiunea de Nord-Est a României – organizații neguvernamentale, unități școlare, instituții de protecție a copilului, biblioteci, centre culturale, centre de zi sau centre rezidențiale, cluburi, hub-uri etc. O organizație neguvernamentală sau o instituție se poate înscrie în concurs o singură dată, cu minimum 3 și maximum 10 copii/tineri. Participarea se realizează în limita numărului de 50 de kit-uri de participare disponibile în cadrul concursului, aferentă unui număr de 50 de copii și tineri, iar odată atinsă această limită organizatorul va anunța încheierea înscrierilor.
Înscrierile au loc online și se efectuează de către organizație sau instituție până pe 3 noiembrie 2023, prin completarea formularului de înscriere pus la dispoziție de Asociația Antonia pentru Educație și Inovare Socială. Regulamentul oficial concursului este disponibil la aici.
După finalizarea înscrierilor, organizația neguvernamentală sau instituția înscrisă în concurs va primi un număr de kit-uri de participare echivalent cu numărul copiilor și/sau tinerilor înscriși de aceasta. Ulterior, participanții pot realiza lucrările de artă până la începutul lunii ianuarie 2024. Concursul se închide cu etapa de premiere, în cadrul căreia vor fi oferite premii sub formă de pachete/obiecte, fiecare având o valoare între 200 și 550 RON.
Concursul, parte a unui proiect complex
Concursul „Artă pentru Educație”, aflat la cea de-a patra ediție, ia de anul acesta forma unui proiect complex, concursul de pictură fiind prima etapă a proiectului. Fiind pentru prima dată în forma aceasta, proiectul „Artă pentru Educație” este alcătuit din patru etape:
Concursul „Artă pentru Educație”;
Seria de ateliere de educație artistică „Artă pentru Educație”, ce vor fi dezvoltate și organizate cu scop de dezvoltare a abilităților socio-emoționale ale copiilor și tinerilor; domeniile vizate sunt artele vizuale, dansul, teatru, muzica etc.;
Gala „Artă pentru Educație”, ce va aduce arta și filantropia în prim-plan și va urmări să contribuie la strângerea fondurilor necesare dedicate programelor educaționale ale Asociației;
Tabăra „Artă pentru Educație”, dedicată copiilor din comunitatea Bohotin, județul Răducăneni, tabără ce va avea scopul de a combina activitățile creative și recreative cu activități de literație și educație non-formală.
***
Despre Asociația Antonia pentru Educație și Inovare Socială
Asociația Antonia pentru Educație și Inovare Socială este prezentă din 2016 prin activitățile sale în Iași și București, unde implementează soluții inovatoare pentru a aborda inegalitățile de șanse privind accesul la educație. Astfel, sprijină copiii și tinerii cu risc crescut de abandon școlar să își continue studiile și susține performanța în rândul elevilor olimpici, prețuind potențialul tuturor de a evolua profesional și de a deveni cetățeni responsabili și implicați.