Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Artiștii Operei Naționale din Iași au încîntat publicul de la Open Air Classical Music Festival Butuceni
Stiri Locale

Artiștii Operei Naționale din Iași au încîntat publicul de la Open Air Classical Music Festival Butuceni

by Stirea de Iasi iunie 19, 2023

Opera Națională Română din Iași a fost prezentă la DescOperă – Open Air Classical Music Festival Butuceni (Republica Moldova), o manifestare internațională la care au mai participat teatrele lirice din Chișinău și Odesa.

Duminică, artiștii ieșeni au oferit publicului spectacolul „Pescuitorii de perle”, de Georges Bizet, care a avut premiera pe 21 mai 2022. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, au asistat la reprezentație, care fost apreciată din plin de cei 2 000 de spectatori prezenți.

„A fost o experiență inedită, derulată într-un cadru natural de excepție, și un spectacol reușit, tot colectivul fiind la înălțime. Am fost copleșiți efectiv de dragostea cu care am fost înconjurați la Butuceni, miile de spectatori care au urmărit reprezentația noastră aplaudând minute în șir la final” a declarat managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu.

Teatrul liric ieșean va participa în această săptămână și la Bucharest Opera Festival, joi urmând a prezenta pe scena Operei Naționale București spectacolul „Văduva veselă 2.0”, de Franz Lehár, în regia maestrului Andrei Șerban.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: Open Air Classical Music Festival Butuceni Opera Națională Română din Iași stirea de iasi Stiri Iasi ziare iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.