Evaluarea Națională a elevilor din clasa a VI-a va fi reprogramată
Ministerul Educației a trimis astăzi, 23 mai, spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare
Ministerul Educației a trimis astăzi, 23 mai, spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare
Un bărbat și-a pierdut viața în această dimineața după ce şi-a dat foc în apropierea unei unităţi de învăţământ din
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru
Direcția Exploatare Patrimoniu organizează la sediul său din șos. Națională nr. 43, etajul 6, trei ședințe de licitații pentru închirierea
Proiectul făcut de municipalitate pentru „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” organizează concurs pentru ocuparea a 2 posturi de Muncitor necalificat, normă întreagă, perioadă nedeterminată la Grădina
Proiectul de înființare a distribuției de gaze naturale în comuna Ceplenița, cu satele aparținătoare Ceplenița, Buhalnița, Poiana Mărului și Zlodica,
Peste 100 de instrumentiști, 120 de dansatori și numeroși soliști vocali vor participa la Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”,
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin
În data de 19 mai 2022, în jurul orei 12.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași,
Dumitru Prunariu, primul şi singurul român care a zburat în spaţiul cosmic, a primit, luni, titlul de Doctor Honoris Causa
Concertele desfășurate în parcul Palas au dat ritm și voce Iașului în primele zile ale Romanian Creative Week (RCW). Vama,
In această după-amiază un apel la Numărul Unic de Urgență 112 a anunțat autoritățile despre producerea unui accident în localitatea
Unul dintre momentele memorabile aduse publicului ieșean de Romanian Creative Week a fost concertul Vama. Show-ul, desfășurat în Amfiteatrul&Grădinile Palas, a apropiat publicul
Un accident rutier mortal a avut loc, luni dimineaţă, pe DN 1A Centura de Est a municipiului Ploieşti la km
Vineri, 26 mai 2023, orchestra simfonică a Filarmonicii MOLDOVA, sub bagheta dirijorului VLAD CONTA, vă invită la o nouă întâlnire cu