Trei seisme în câteva ore noaptea trecuta in Romania
Noaptea trecută, România a fost zguduită de trei cutremure. Primul seism a avut loc la ora 00:21:21 (ora locală) în
Noaptea trecută, România a fost zguduită de trei cutremure. Primul seism a avut loc la ora 00:21:21 (ora locală) în
O intervenție a fost inițiată pentru a implementa măsuri specifice în urma unui accident rutier, în care un autoturism a
Pe 29 martie, în cadrul Olimpiadei naționale a sportului școlar “Cupa Tymbark junior Under 12”, desfășurată la Liceul cu Program
Un accident de circulație in care a fost implicat un singur vehicul, a avut loc in această dupa-amiaza a avut
Pompierii din Vaslui au fost solicitați să intervină cu o ambulanță SMURD de tip C1, specializată în terapie intensivă mobilă,
In cursul serii trecute Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a primit un apel prin SNUAU 112, raportând
Accident rutier în municipiul Iași, pe șoseaua Păcurari (în zona Petrom), în care sunt implicate trei autoturisme, cu posibilitatea de
O autospecială dedicată intervențiilor și stingerii incendiilor, echipată cu un modul de descarcerare și pregătită pentru acordarea primului ajutor, împreună
Pompierii din cadrul ISU Vaslui au intervenit la un accident rutier petrecut pe DN 24, în localitatea Moara Domnească, cu
Ți-ai făcut planuri pentru weekendul acesta? Pentru că orice ai nevoie pentru timpul tău liber găsești la Palas, finalul de
În calitate de medic internist, adesea, în timpul consultației, întâlnesc pacienți care relatează că nu au fost siguri dacă trebuie
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va organiza un nou workshop axat pe inovație,
Pentru a remedia o avarie la conducta de apă de pe strada Vasile Lupu, numărul 152, APAVITAL S.A. anunță că
Luni, 31 martie, se deschid înscrierile pentru clasa pregătitoare. În județul Iași, sunt disponibile 7.351 de locuri pentru anul școlar
Vineri dimineața, la ora 6:51, județul Vrancea a fost zguduit de un cutremur cu o magnitudine de 3,2 grade, conform
Un accident rutier a avut loc în această seară în municipiul Iași, pe bulevardul Chișinăului, unde un autoturism a intrat