Proiect de amenajare de alei pietonale în satele Balciu, Horpaz și Valea Adâncă
Primăria Comunei Miroslava a început un amplu proiect de amenajare de alei pietonale. Lucrările se vor desfășura în satele Balciu,
Primăria Comunei Miroslava a început un amplu proiect de amenajare de alei pietonale. Lucrările se vor desfășura în satele Balciu,
APAVITAL S.A. a semnat joi, 10 august 2023, două contracte de lucrări: IS-CL-01 – Extinderea sistemului de apă și canalizare
Au început Serile Filmului Românesc (SFR), un festival ieșean dedicat producțiilor autohtone, iar ca în fiecare an, în ansamblul Palas
Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi organizează în data de 31.08.2023 concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de muncitor necalificat la Cetrul
În data de 10 august a.c., în jurul orei 04.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași,
Miercuri, 09 august, la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi familia unui pacient declarat în moarte cerebrală a fost de acord
In aceasta dimineață, în jurul orei 06.00, Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat despre producerea
Conform unei decizii adoptate în Comisia de Circulaţie a Municipiului Iaşi, cu aprobarea Poliţiei Municipiului Iaşi – Biroul Rutier, în
În data de 09 august, în jurul orei 01.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași,
Medicul, și totodată, fostul președinte al Asociației Centrului Cultural Oriental, Alex Mohamed Daoud s-a stins fulgerător la doar 52 de
Lucrările la parcarea din fața terminalului T3 și pe o porțiune din dreptul noului terminal, avansează vizibil și vor fi
“Încă o dată vă cerem ajutorul pentru Sebastian și Emanuel, doi copilași diagnosticați cu boală celiacă. Pentru ca medicii să
În primele două zile ale intervalului, valorile termice vor fi în scădere, iar mediile maximelor vor fi de 22-26 de
Pe unul din cele mai mari grupuri de Facebook din Iasi au aparut mai multe imagini surprinse pe o strada
În perioada 7 august – 7 septembrie 2023 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, APAVITAL S.A. se află în
În perioada 07.08.2023 – 16.08.2023 se vor desfășura trei transporturi cu depășiri agabaritice pe traseul: Agigea (județul Constanța) – DN39 – A4