Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Un transplant de măduvă osoasă este singura șansă pentru o tânără mămică diagnosticată cu mielodisplazie
Breaking News

Un transplant de măduvă osoasă este singura șansă pentru o tânără mămică diagnosticată cu mielodisplazie

by Stirea de Iasi iunie 26, 2023

Când viața a început a înflori și a apărea în mai multe culori, când aveam culcușul meu și visele se împlineau, a apărut linia neagră…

Așa își începe povestea o tânără mămică în căutare disperată de ajutor. Ana, sau cum o știe toată lumea Anișoara, încearcă din răsputeri să fie puternică pentru băiețelul ei de 5 ani, pe care vrea să îl vadă crescând, să participe la nunta lui, să fie o bunică mândră de nepoțeii ei.

În luna aprilie, întreaga lume a Anișoarei a fost zguduită din temelii de o veste absolut cutremurătoare. În urma unei răceli, tânăra a aflat de la medici că suferă de mielodisplazie, un tip de cancer al sângelui care împiedică organismul să producă celule sănătoase.

Deși a fost încurajată că există un tratament pentru această afecțiune, analizele au avut rezultate tot mai proaste și astfel singura șansă la supraviețuire pentru această femeie este un transplant de măduvă osoasă. Procedura costă 100.000€, altă lovitură puternică.

Atât costă viața mea sau șansade a fi alături de băiețelul meu dulce. Familia mea nu are puterea financiară să strângă atâția bani. De aceea, vă rog foarte mult să mă ajutați cu o mică donație, orice leu este binevenit pentru mine, este un pas mai aproape de supraviețuire, ne roagă cu speranță Anișoara.

Tânăra mămică vrea doar să trăiască și speră că prin ajutorul nostru va reuși să învingă boala. Fără noi nu are nicio șansă. Aflată acum pe patul unui spital din Turcia, în așteptarea unei minuni, Anișoara e mereu cu gândul la ziua în care își va îmbrățișa băiețelul și tot răul de acum va fi doar o amintire urâtă.

Pentru a reuși să depășească cu bine această grea cumpănă a vieții, e nevoie de donațiile noastre. Orice sumă virată în conturile Asociației „Salvează o inimă” îi poate oferi o șansă în plus la viață.

Mă închin până la pămînt pentru ajutorul pe care mi-l puteți acorda și vă voi fi recunoscătoare toată viața!

Pentru donații:

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, Ana Todorciuc!

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: Ana Todorciuc Asociatia Salveaza o inima stirea de iasi Stiri Iasi ziare iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.