
O tanara de 16 ani si-a pierdut viata si alte 3 persoane au fost ranite in urma unui accident produs in localitatea Botoroaga
Pompierii din cadrul ISU Teleorman si politistii din cadrul IPJ Teleorman au intervenit, miercuri dimineaţă, la un accident la trecerea de nivel de cale ferată din comuna Botoroaga, sat Valea Cireşului, între o locomotivă şi un autoturism.
”Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Videle au constatat faptul că, în timp ce o tânără de 19 ani, din oraşul Videle, judeţul Teleorman, conducea un autoturism pe DJ 612, în comuna Botoroaga, din direcţia Merenii de Jos către intersectia cu DJ 503, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, nu ar fi respectat semnalele acustice şi luminoase aflate în funcţiune, la trecerea la nivel cu calea ferată, dublă, şi ar fi fost lovită de locomotiva unei garnituri de tren, condusă de un bărbat de 53 de ani, din comuna Rusăneşti, judeţul Olt”, a transmis, miercuri dimineaţă, IPJ Teleorman.
În urma evenimentului a rezultat decesul unei minore de 16 ani, din comuna Mereni, judeţul Teleorman, vătămarea corporală gravă a unei tinere de 16 ani şi vătămarea corporală uşoară a conducătoarei auto şi a altor 2 persoane de 16 şi 23 de ani, toţi din oraşul Videle, pasageri în autoturism.