Doua persoane au fost rănite în urma unui accident produs seară trecută pe drumul national DN 2F
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs seară trecută pe DN 2F, în care au fost implicate trei autoturisme, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit la locul producerii evenimentului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare grea şi două ambulanţe SMURD.
„În accident au fost implicate trei autovehicule în care se aflau şase persoane. La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite trei autoturisme avariate, două dintre acestea aflându-se în afara părţii carosabile. Persoanele implicate în accident au fost evaluate, iar două victime au necesitat îngrijiri medicale. După acordarea primului ajutor, doar o victimă a fost de acord să fie transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Femeia în vârstă de 23 ani a fost transportată la spital, aceasta fiind diagnosticată cu politraumatisme în urma unui accident rutier”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.