Licitatie pentru locuri de parcare in cartierele Tatarasi si Mircea cel Batran
Direcția Exploatare Patrimoniu organizează în data de 14 martie 2023, la sediul său din șos. Națională nr. 43, etajul 6,
Direcția Exploatare Patrimoniu organizează în data de 14 martie 2023, la sediul său din șos. Națională nr. 43, etajul 6,
În data de 01 martie a.c., în jurul orei 18.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control,
Primarul Mihai Chirica şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” Iaşi, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu,
Primăria Municipiului Iaşi a fost informată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației că toate cele cinci cereri de dotare
Astăzi dimineață, puțin după ora 7.00 s-a produs un accident rutier între două mașini, pe DN 28, în zona localității
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare, o ambulanță SMURD tip
1 martie 2023, în prima zi de primăvară, Primăria Municipiului Iaşi și Salubris SA, împreună cu toate celelalte companii și
Duminică, 19 martie, începând cu ora 18:00, Teatrul Elisabeta din București prezintă comedia “Fanteziile soțului meu aproape că m-au înnebunit”,
Hanguk Taekwondo Romania & Kang’s Global Taekwondo Family, au organizat la București, un seminar de arte marțiale coreene. Evenimentul s-a
Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a aprobat metodologia propusă de Consiliul de Administrație al instituției de învățământ superior,
Consiliul Județean Iași a lansat prima licitație pentru achiziția publică de furnizare dotări si echipamente medicale pentru proiectul EXTINDERE ȘI
In aceasta dupa-amiaza pompierii din cadrul Secția de Pompieri Pascani si cei din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, au au
Licitația pentru proiectarea și execuția ambelor loturi ale Autostrăzii Unirii – A8 (secțiunea Târgu Mureș – Târgu Neamț) a fost
Pompierii din cadrul ISU Iasi au intervenit astazi pentru stingerea unui incendiu produs la un atelier mecanic în localitatea Raducăneni
Accident rutier produs în localitatea Lețcani, între 2 autocamioane, în urma căruia a fost acroșat un microbuz, în microbuz se
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, l-a numit pe conf. univ. dr. Emil Anton, medic primar în obstetrică și ginecologie,