Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Vino la Iulius Mall Iași și participă la Kendama Day, competiția dedicată unuia dintre cele mai populare jocuri!
Stiri Locale

Vino la Iulius Mall Iași și participă la Kendama Day, competiția dedicată unuia dintre cele mai populare jocuri!

by Stirea de Iasi septembrie 25, 2025

În acest weekend, tineri și copii de toate vârstele sunt gata să își demonstreze îndemânarea și puterea de concentrare la jocul-fenomen care a cucerit publicul de pe toate continentele. O competiție spectaculoasă dedicată jocului kendama va avea loc în acest weekend la Iulius Mall Iași, astfel că cei mai buni, dar și cei care fac primii pași în lumea acestui joc se vor putea întrece la prima ediție a Kendama Day.

Celebrul și îndrăgitul joc Kendama are o tradiție culturală de la fel de interesantă ca spectacolul urban pe care îl oferă astăzi. Copii și tineri se întâlnesc pentru demonstrații de virtuozitate și sesiuni de socializare, învață scheme noi și participă împreună la challenge-uri.

Sâmbătă, de la ora 11:00, pasionații de Kendama, începători sau experimentați, sunt așteptați la Iulius Mall Iași, în zona magazinului Cropp, la Kendama Day, competiția dedicată acestui joc de îndemânare. În prima parte a zilei, se vor organiza demonstrații. Kendama Day continuă cu un concurs cu probe adaptate fiecărui nivel și cu o tombolă cu premii oferite de Depozitul Kendama.

Și tot în acest weekend, duminică, 28 septembrie, începând cu ora 11.00, cei mici sunt așteptați din nou, în zona Koton, la Atelierele de creație, pentru reprize vesele de joacă și exerciții de imaginație. De la modelaj, decorațiuni handmade, pictură sau gătit, copiii sunt stimulați să lucreze în echipă, să fie creativi, să prindă curaj și să își dezvolte competențele artistice.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: Iulius Mall Iași Kendama Day Iulius Mall Iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.