Sâmbătă, 19 septembrie, Opera Naţională Română din Iaşi aniversează 70 de ani cu un spectacol monumental în aer liber
Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20:00, esplanada Operei Naţionale Române din Iaşi va găzdui cea de-a XV-a ediţie a galei extraordinare în aer liber „Magia serii în sunet şi lumină”. Evenimentul din acest an poartă o încărcătură simbolică deosebită, marcând împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea prestigioasei instituţii de cultură ieşene.
Spectacolul, devenit o veritabilă tradiţie a Capitalei Moldovei, aduce muzica clasică dincolo de zidurile sălii de spectacol, transformând centrul oraşului într-o scenă grandioasă sub cerul liber. Mii de ieşeni şi turişti sunt aşteptaţi să ia parte la o seară memorabilă, unde ariile celebre, jocurile de lumini şi momentele coregrafice speciale vor contura atmosfera de sărbătoare a jubileului „Opera 70”.
Ediţia din acest an promite o producţie scenică impresionantă, reunind soliştrii, orchestra, corul şi baletul Operei ieşene într-un program conceput să celebreze şapte decenii de excelenţă artistică.