Iasi – Zeci de bicicliști și trotinetiști au fost verificati de politistii rutieri. Valoarea sancțiunilor a depășit 12.000 de lei
Într-un efort susținut de reducere a riscului de accidente și de creștere a gradului de siguranță pe arterele din municipiu, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune de control de mare amploare pe străzile orașului. Razia a avut ca principal obiectiv prevenirea evenimentelor rutiere grave produse din cauza abaterilor comise de conducătorii de biciclete și trotinete, două categorii de participanți tot mai prezente în trafic.
Echipele de patrulare și control au vizat verficarea modului în care sunt respectate normele rutiere de către cei care utilizează mijloace alternative de deplasare, dar și de către ceilalți conducători auto.
În cadrul acțiunii de teren, agenții Biroului Rutier Iași au pus un accent deosebit pe depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice, factor de risc major în producerea accidentelor rutiere. Astfel, au fost efectuate 45 de testări cu aparatul etilotest.
Bilanțul acțiunii arată o serie de nereguli constatate în timp record. Polițiștii au aplicat un număr total de 32 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare însumată se ridică la 12.758 de lei.
Din totalul proceselor-verbale întocmite, 9 sancțiuni au fost aplicate pentru abateri săvârșite de bicicliști, în timp ce 4 sancțiuni au vizat conducătorii de trotinete care nu au respectat normele legale în vigoare.
Restul de 19 sancțiuni au fost aplicate altor participanți la trafic pentru abateri diverse de la Codul Rutier. Pe lângă amenzile usturătoare, polițiștii au luat și măsuri complementare ferme: trei permise de conducere au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, iar un certificat de înmatriculare a fost retras pentru defecțiuni tehnice sau lipsa documentelor obligatorii.
Reprezentanții Poliției Rutiere Iași atrag atenția că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pe raza întregului municipiu, pentru a responsabiliza toți participanții la trafic și pentru a preveni accidentele rutiere.