Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Razie de proporții la Iasi – zeci de șoferi sancționați și 7 permise reținute de polițiștii din cadrul Biroului Rutier
Stiri Locale

Razie de proporții la Iasi – zeci de șoferi sancționați și 7 permise reținute de polițiștii din cadrul Biroului Rutier

by Stirea de Iasi septembrie 2, 2026

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat o acțiune de amploare pe arterele principale din oraș, vizând în mod special prevenirea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere.

Bilanțul filtrelor organizate de Poliția Rutieră arată o mobilizare masivă pe șoselele ieșene: 48 de autovehicule au fost verificate la sânge, iar conducătorii auto au fost supuși la 46 de testări alcoolscopice pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice la volan.

Neregulile descoperite în cadrul acțiunii s-au lăsat cu consecințe financiare și administrative grele pentru unii conducători auto. Polițiștii au aplicat în total 47 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare însumată ajunge la 27.990 de lei.

Neacordarea priorității de trecere – una dintre principalele cauze ale accidentelor grave din municipiu – a reprezentat o țintă prioritară a verificărilor.

Pe lângă amenzi, 7 conducători auto au rămas fără permis de conducere, fiind lăsați pietoni după ce au încălcat normele rutiere. De asemenea, în două cazuri, polițiștii au dispus retragerea certificatelor de înmatriculare ale vehiculelor pentru defecțiuni sau lipsa documentelor legale.

Reprezentanții Poliției Rutiere Iași atrag atenția că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pentru reducerea riscului rutier și responsabilizarea participanților la trafic. Șoferii sunt sfătuiți să respecte cu strictețe semnificația indicatoarelor rutiere, să acorde prioritate pietonilor și altor vehicule și să nu se urce la volan sub influența alcoolului.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: amenzi rutiere iasi controale biroul rutier iasi neacordare prioritate pietoni iasi permise reținute Iași politie rutiera iasi razie iasi sanctiuni contraventionale politie iasi testari alcoolscopice iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.