Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Muzica face spectacol la Palas cu Paul van Dyk, iar SENZORIA FAMILY FEST transformă weekendul în poveste
Stiri Locale

Muzica face spectacol la Palas cu Paul van Dyk, iar SENZORIA FAMILY FEST transformă weekendul în poveste

by Stirea de Iasi May 30, 2025

SENZORIA FESTIVAL, evenimentul care îți oferă o experiență vizuală și auditivă de neuitat, revine la Palas cu proiecții 3D, muzică bună și surprize pentru toți. 3 scene distincte, spectacol de lumini și sunet, vibe-ul artiștilor Paul van Dyk, Vama, Deliric X Silent Strike & Muse Quartet, dar și activități și multă voie bună pentru cei mici în cadrul Family Fest.

Ediția de anul acesta a SENZORIA FESTIVAL promite să te țină vineri și sâmbătă, 30 și 31 mai 2025, conectat la show-uri electrizante, care transformă inima Iașului într-un tărâm al efectelor speciale și al proiecțiilor 3D.

Vineri și sâmbătă, începând cu ora 18:00, spectacolul începe cu muzică antrenantă și în lumina efectelor speciale de ultimă generație, pe trei scene distincte: Grădina Palas, Esplanada Palatului Culturii și curtea interioară a Palatului Culturii. În cele două zile de festival, la Palas, te vei putea distra pe ritmurile lui Paul van Dyk, Vama, Deliric X Silent Strike & Muse Quartet, Andi Moisescu și alți artiști consacrați.

Și copiii vor avea parte de multă distracție la secțiunea dedicată lor. Având tematica „Grădini zburătoare”, SENZORIA FAMILY FEST îi întâmpină pe cei mici cu trei zile destinate bucuriei familiei și divertismentului. Prichindeii vor sărbători Ziua Internațională a Copilului, în Grădina Palas, unde festivalul aduce un univers colorat și activități captivante pentru toate vârstele. Vor fi așteptați cu muzica lui BIBI, a picilor Alinei Sorescu, cu Kids Fashion Show, concerte, Young Live DJ, Laser Fun, puzzle și șotron supradimensionate, sesiuni de face painting, dar și cu ateliere creative. În zonele de fun micuții se vor bucura de o atmosferă plină de energia jocului, iar festivalul îi va premia cu cadouri și multe alte surprize, dar și cu experiențe magice ce amintesc de poveștile clasice.

Și Atriumul devine un spațiu plin de veselie, râsete și activități captivante pentru copii. Sesiuni de dans, concerte oferite de micuții talentați de la Palatul Copiilor, dar și de la grădinițele ieșene, momente muzicale, dar și alte activități vor completa programul Family Fest. Nu uita că intrarea la Senzoria Family Fest este liberă, iar programul evenimentelor îl găsești pe facebook.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: Complex Palas Iasi Palas Mall Iasi Senzoria Family Fest Senzoria Festival Palas Iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.

Powered by
►
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
None
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
None
►
Analytical cookies track visitor interactions, providing insights on metrics like visitor count, bounce rate, and traffic sources.
None
►
Advertisement cookies deliver personalized ads based on your previous visits and analyze the effectiveness of ad campaigns.
None
►
Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.
None
Powered by