Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Momente muzicale, în Amfiteatrul Palas, oferite de Filarmonica Moldova Iași. Publicul este invitat să descopere „Coruri din opere celebre” și „Siesta Simfonică”
Stiri Locale

Momente muzicale, în Amfiteatrul Palas, oferite de Filarmonica Moldova Iași. Publicul este invitat să descopere „Coruri din opere celebre” și „Siesta Simfonică”

by Stirea de Iasi September 12, 2024

Stagiunea estivală continuă în Amfiteatrul Palas, iar publicul este invitat să descopere, prin intermediul celor două spectacole de joi și vineri, un repertoriu de excepție care va cuprinde coruri din opere celebre și fragmente muzicale variate aparținând culturii argentiniene. 

 

Sonorități celebre se vor auzi și în această săptămână, odată cu spectacolele oferite de Filarmonica Moldova Iași, începând cu ora 19:00, în Amfiteatrul Palas. După cum ne-au obișnuit, orchestra Filarmonicii și corul academic „Gavriil Musicescu” vor oferi publicului invitat o atmosferă demnă de marile scene ale muzicii, impresii de neuitat și un aranjament inedit ce include genul clasic, dar și stilul blues sau tango-ul simfonic.

 

De la primii reprezentanți ai operei moderne și până la cei care au scris pagini ale operei clasice, aparținând curentelor artistice cum sunt romantismul sau verismul, spectacolul de joi aduce pe scena Amfiteatrului Palas un repertoriu variat semnat de nume consacrate ale genului muzical clasic. Sub bagheta dirijorului Valeriu Gâdei, corul academic „Gavriil Musicescu”, acompaniat la pian de Edit Arva, va încânta audiența cu arii din lucrări de C. Monteverdi, H. Purcell, W. A. Mozart, G. Donizetti, V. Bellini, G. Verdi, G. Bizet, G. Puccini, C. M. von Weber, R. Wagner sau P. Mascagni. 

 

Vineri, 13 septembrie 2024, orchestra simfonică a Filarmonicii, sub bagheta dirijorului Iulian Rusu, va realiza o călătorie muzicală, ce va împleti sonorități ritmate, compoziții dinamice și fragmente muzicale lirice, explorând epoci și teritorii diverse din istoria muzicii. Repertoriul cuprinde lucrări interpretate de  Joseíto Fernández, Pablo Gardel,  Dámaso Pérez Prado sau Leslie Searle. Concertul „Fiesta Simfonică” face parte dintr-o inițiativă a Filarmonicii „Moldova” Iași, aceea de a aduce muzica clasică mai aproape de publicul larg.

 

Pentru ambele concerte, intrarea este liberă.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: Complex Palas Iasi concerte Amfiteatrul Palas Iasi Palas Mall Iasi
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.

Powered by
►
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
None
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
None
►
Analytical cookies track visitor interactions, providing insights on metrics like visitor count, bounce rate, and traffic sources.
None
►
Advertisement cookies deliver personalized ads based on your previous visits and analyze the effectiveness of ad campaigns.
None
►
Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.
None
Powered by