Hepatita autoimună
Hepatita autoimună reprezintă o afectare inflamatorie cronică a ficatului și apare atunci când sistemul imunitar al corpului atacă propriile celule hepatice, provocând leziuni și inflamație.
Hepatita autoimună poate apărea la orice vârstă, afectează mai frecvent femeile decât bărbații și este adesea însoțită de alte tulburări autoimune.
În pofida cercetărilor, cauzele hepatitei autoimune rămân încă necunoscute. Afecțiunea nu este infecțioasă sau contagioasă.
Cele mai comune simptome ale hepatitei autoimune includ: oboseala extremă, pierderea apetitului, simptome ușoare asemănătoare gripei, dureri sau tumefacții articulare, greață, dureri abdominale, roșeața palmelor, prurit (mâncărime) tegumentar.
În cazuri mai grave pot apărea: icterul (îngălbenirea pielii și a ochilor), mărirea de volum a abdomenului prin acumularea de lichid în burtă, mărirea ficatului sau a splinei, urine închise la culoare și scaune deschise la culoare, vărsături cu sânge sau sângerări rectale.
Diagnosticul hepatitei autoimune este laborios deoarece nu există teste specifice și presupune coroborarea mai multor investigații care includ analize de sânge și biopsie hepatică.
Testele de sânge includ: teste ale funcției hepatice (ALAT, ASAT), hemoleucograma completă, imunoglobulina G (IgG), panelul de coagulare, electroliții, autoanticorpii – anticorpi antinucleari (ANA), anticorpi anti-mușchi neted (anti-SMA), anticorpi anti-antigen solubil hepatic/antigen pancreas-ficat (anti-SLA/LP) și/sau anticorpi anti-microzomali ficat-rinichi (anti-LKM).
Investigațiile imagistice cuprind ecografia abdominală, computer tomografia abdominală și IRM abdominal.
Elastografia hepatică tranzitorie (de tip FibroScan) poate fi utilizată pentru a evalua rigiditatea ficatului, corelându-se cu severitatea leziunilor hepatice.
Biopsia hepatică este o investigație diagnostică minim invazivă ce presupune prelevarea cu un ac a unor mici mostre de țesut din ficat. Aceste probe sunt analizate la microscop pentru a afla tipul de afecțiune hepatică prezentă.
Regimul dietetic trebuie să vizeze o dieta sănătoasă, echilibrată, cu evitarea toxicelor hepatice și a suplimentelor alimentare.
Tratamentul este cel mai eficient în cazurile în care hepatita autoimună este depistată precoce.
Medicamentele de tipul corticosteroizilor și imunosupresoarelor sunt utilizate pentru a reduce inflamația și activitatea sistemului imunitar hiperactiv. Medicația se administrează sub supraveghere medicală atentă având în vedere posibilitatea apariției efectelor secundare.
Tratamentul poate dura între șase luni și câțiva ani pentru ca afecțiunea să intre în remisie. Unii pacienți necesită tratament intermitent pentru tot restul vieții, mai ales dacă afecțiunea recidivează sau este severă.
În unele cazuri, hepatita autoimună poate dispărea fără administrarea medicației, dar pentru majoritatea indivizilor, hepatita autoimună este o afecțiune cronică. Într-o proporție scăzută de cazuri, afectarea ficatului se poate agrava, cu evoluție spre ciroză hepatică sau insuficiență hepatică, necesitând efectuarea transplantului de ficat.
Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.
Dr. Gabriela Grigoraș, medic specialist Medicină internă, Arcadia
