Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
Știri Iași, Breaking News, Evenimente și Informații Locale | Știrea de Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Doliu în lumea medicală din Iași: Doctorul Solomon Fiterman, fondatorul Fiterman Pharma, a încetat din viață
Stiri Locale

Doliu în lumea medicală din Iași: Doctorul Solomon Fiterman, fondatorul Fiterman Pharma, a încetat din viață

by Stirea de Iasi iunie 18, 2025

Comunitatea ieșeană este marcată de o pierdere uriașă: doctorul Solomon Fiterman, fondatorul cunoscutei companii Fiterman Pharma, s-a stins din viață.

Vizionar și dedicat, doctorul Solomon Fiterman a pus bazele unei companii care a redefinit standardele în industria farmaceutică românească. Cu o viziune modernă și o pasiune rar întâlnită, a construit în jurul său o echipă puternică, bazată pe inovație, respect și responsabilitate față de sănătatea oamenilor.

Doctorul Solomon Fiterman nu a fost doar un antreprenor de excepție, ci și un mentor și un lider autentic. Prin munca sa, a influențat pozitiv mii de vieți, iar contribuția sa la dezvoltarea sistemului farmaceutic din România va rămâne de necontestat.

„Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a fondatorului Fiterman Pharma, domnul doctor Solomon Fiterman, a cărui viziune, pasiune și dedicare au fost motoarele ce au pus bazele unei companii dinamice, respectate și orientate mereu către binele comunității.

Domnul doctor Solomon Fiterman a fost nu doar un antreprenor vizionar, ci și omul care i-a inspirat pe toți cei din jur și le-a insuflat curajul și determinarea de a crede în propriile vise și de a le transforma în realitate.

Moștenirea pe care o lasă în urmă este una profundă, atât în plan profesional, cât și uman. Pentru colegii, partenerii și toți cei care au avut privilegiul de a-l cunoaște, domnul doctor Solomon Fiterman va rămâne mereu un model de inspirație și leadership”, a fost mesajul transmis.

În aceste momente de mare tristețe, gândurile întregii comunități se îndreaptă către familia îndoliată.

Sincere condoleanțe din partea redacției noastre.

După Gard - Descoperă idei, inspirație și ghiduri pentru o grădină care spune o poveste
Tags: Doctorul Solomon Fiterman fondator Fiterman Pharma
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.