Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
Stirea de Iasi Sursa ideală de știri și informații locale din Iași
  • Acasa
  • Stiri Locale
  • Breaking News
  • Politica
  • Sport
 Concertul „Trei Tenori Ieșeni” are loc la Palas, pe o „scenă” specială, cu patru niveluri
Stiri Locale

Concertul „Trei Tenori Ieșeni” are loc la Palas, pe o „scenă” specială, cu patru niveluri

by Stirea de Iasi July 7, 2023

Un spectacol de excepție, într-un cadru inedit, va avea loc în acest weekend în Ansamblul Palas. Ieșenii vor putea redescoperi muzica clasică, prin ariile celebre de operă și canzonette, în cadrul concertului „Trei Tenori Ieșeni”. Întreg spectacolul fiind susținut pe cele patru niveluri ale fântânii arteziene din parcul Palas, creând astfel un veritabil show pentru cei prezenți. Intrarea este liberă.

Sâmbătă, 8 iulie 2023, de la ora 20.00, iubitorii de muzică clasică sunt așteptați în parcul Palas. După un itinerar ce a inclus 11 orașe din țară, 21 de concerte și aproximativ 30.000 de spectatori, cei „Trei Tenori” au revenit să cânte acasă, în Iași. Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă vor susține un spectacol memorabil în parcul Palas, pe „o scenă impresionantă” – fântâna arteziană, construită pe patru niveluri. Spectatorii sunt încurajați să aducă cu ei pături sau o alternativă pentru a se așeza pe iarbă și să se bucure de concert.

Spectacolul este completat și de invitații speciali, alături de care cei trei tenori vor susține momente de excepție. Irina Baianț, una dintre cele mai apreciate soprane din România, cu o carieră impresionantă atât pe scenele naționale, cât și cele internaționale, va interpreta pentru publicul ieșean arii celebre. Pe inedita „scenă” va urca și Andra Botez, finalistă a concursului „Vocea României”, dar și Iulian Canaf, un alt concurent al aceluiași concurs, care a impresionat publicul cu vocea și carisma sa. Alături de cei trei tenori vor mai cânta și Corul de Copii al Municipiului Iași, dirijat de Raluca Zaharia, și Corul Marii Uniri, dirijat de Mădălin Munteanu. Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă vor fi acompaniați de orchestra Liber Artis, condusă cu măiestrie de Daniel Jinga.
Evenimentul este organizat de Ateneul Național din Iași. Concertul are ca țintă apropierea promovarea muzicii clasice în rândul comunității, prin abordarea unui repertoriu variat – de la arii celebre de operă până la canzonette și prin prezența unor invitați speciali din lumea artistică.

După Gard - Idei și inspirație pentru grădina ta
Tags: Concert trei tenori Palas Mall Palas Mall
Previous post
Next post
Copyright © 2026 Stirea de Iasi. All Right Reserved.

Powered by
►
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
None
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
None
►
Analytical cookies track visitor interactions, providing insights on metrics like visitor count, bounce rate, and traffic sources.
None
►
Advertisement cookies deliver personalized ads based on your previous visits and analyze the effectiveness of ad campaigns.
None
►
Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.
None
Powered by