CAS Iasi si DSP Iasi au declansat anchete in cazul medicului care si-a internat parintii la Spitalul „Sf.Spiridon” din Iasi
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iași s-a autosesizat, în cazul internărilor de la Spitalul Sfântul Spiridon. Potrivit reprezentanților institutiei, nu s-au făcut decontări care să ridice semne de întrebare, pentru că spitalul a încasat doar tariful din contract, calculat la o durată medie de internare de 7 zile.
Unitatea medicală ar fi fost prejudiciată însă pentru că a asigurat practic, din fonduri proprii, tratamentele oferite celor doi pacienți, în zilele care depășesc limita din contract, adaugă reprezentanții Casei Judetene de Asigurări de Sănătate.
„La spitalele de boli acute, dacă un pacient depășește durata medie de spitalizare, tariful se va face la nivelul duratei medii de spitalizare, și nu la cheltuiala efectiv realizată. Aceste cheltuieli care se fac pentru un pacient care depășește durata medie de spitalizare se fac din bugetul spitalului și nu din fondurile CJAS”, a declarat Monalisa Artenie, purtător de cuvânt CJAS Iași.
La rândul său, cei de la Direcția de Sănătate Publică vor să vadă documentele în baza cărora au fost internați cei doi pacienți.
„DSP va solicita un punct de vedere oficial Spitalului Sfântul Spiridon și documente referitoare la acele perioade de internare pentru cele două persoane, urmând ca în perioada următoare să avem un punct de vedere oficial”, a declarat si Marius Voicescu, purtător de cuvânt DSP Iași.
Între timp, este în desfășurare și ancheta Spitalului Sfântul Spiridon. După primele verificări, reprezentanții unității sanitare au transmis că au fost identificate sute de zile de internare pe numele tatălui medicului Laura Gheucă-Solovăstru și alte câteva zeci pe numele mamei sale.
SUrsa: StirileProTv