Autocarul groazei implicat in accidentul de la Pascani nu avea poliță RCA! Polițiștii au amendat compania de transport și au ridicat plăcuțele și certificatul de înmatricul
Autocarul răsturnat la Pașcani în care se aflau membrii unui ansamblu NU avea asigurare obligatorie valabilă-este prima concluzie în urma cercetărilor efectuate de către polițiști. Reamintim, în urma răsturnării autocarului, 25 de persoane au ajuns la spital, printre care două tinere rănite grav, una cu amputație bilaterală a membrelor superioare iar cealaltă cu importante traumatisme faciale.
“Polițiștii rutieri pășcăneni au aplicat o sancțiune contravențională societății comerciale care deține în proprietate autobuzul, în valoare de 2000 lei, conform Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
Astfel, asigurarea deținută era valabilă doar pentru călători și bunuri.
De asemenea, s-au reţinut certificatul de înmatriculare al vehiculului și plăcuţele cu numerele de înmatriculare”, a transmis Anca Vijiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.