Accident în Holboca în aceasta dimineață: Trei persoane au avut nevoie de îngrijirile paramedicilor în urma atacurilor de panică
Pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au fost solicitați să intervină de urgență în satul Dancu, comuna Holboca, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și trei persoane.
Apelul inițial efectuat prin Numărul Unic de Urgență 112 anunța existența unei victime, motiv pentru care Dispeceratul comun ISU-SAJ a activat imediat resursele de intervenție rapidă.
Pentru gestionarea promptă a situației de urgență, la locul evenimentului din Dancu au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă echipată cu modul de descarcerare, alături de un echipaj de prim ajutor calificat (EPA). În total, opt pompieri militari au acționat la fața locului pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) și acordarea îngrijirilor medicale.
În momentul sosirii echipajelor operative, ambele autoturisme prezentau avarii vizibile pe carosabil, iar cele trei persoane implicate se aflau în afara vehiculelor.
Din fericire, impactul dintre cele două autoturisme nu s-a soldat cu leziuni grave sau persoane încarcerate între fiarele contorsionate. La evaluarea primară, niciuna dintre cele trei persoane implicate nu prezenta semne vizibile de traumatisme fizice majore.
Aceștia au fost preluați imediat de către paramedicii echipajului de prim ajutor calificat (EPA) pentru monitorizarea funcțiilor vitale, îngrijiri de specialitate și asistență psihologică la fața locului.